J.D. Power in Germania – Mercedes-Benz Clasa B are clienti extrem de multumiti

Autoplay · februarie 25, 2014 · features

Galerie foto

Şefii companiei Mercedes-Benz se pot declara mândri după ce au aflat că oamenii aflaţi în posesia unui model din Clasa B sunt atât de fericiţi cu maşina pe care o deţin încât au ajutat-o să se claseze pe primul loc în segmentul său în cadrul prestigiosului sondaj realizat de J.D. Power.

Satisfacţia ridicată se poate observa şi în vânzări. Din momentul lansării pe piaţă, în anul 2005, Mercedes-Benz a livrat peste un milion de unităţi ale Clasei B către cumpărători din lumea întreagă. Peste 330.000 de modele făcând parte din cea de-a doua generaţie a autovehiculului, prezentată la sfârşitul anului 2011, au fost vândute în decurs de 30 de luni. Monovolumul s-a descurcat foarte bine în special pe piaţa din Germania, unde este liderul segmentului minivan.

„Clasa B este combinaţia perfectă între designul sportiv, dinamica impresionantă a condusului şi confortul incomparabil al deplasării. De aceea este atât de populară în rândul clienţilor. Un  aspect remarcabil este acela că prin modelul actual reuşim să atragem grupuri foarte diverse de clienţi, de la familii care au copii până la persoane în vârstă”, a afirmat Ola Källenius, vicepreşedintele executiv aflat la conducerea departamentului de marketing şi vânzări al Mercedes-Benz.

Studiul J.D. Power VOSS privind satisfacţia proprietarilor de maşini este efectuat în Germania începând din 2002 şi se bazează pe răspunsurile a peste 18.000 de şoferi. Ei sunt rugaţi să evalueze aspectul, calitatea, serviciile primite şi costurile de mentenanţă ale vehiculelor personale, cu o vechime de maximum 2 ani. Un total de 26 de producători auto şi 127 de modele au fost luate în considerare anul acesta.

Scorul obţinut de Mercedes-Benz Clasa B în cadrul sondajului J.D. Power este de 82,4%.

Victorie dublă pentru Volkswagen în sondajul de satisfacţie J.D. Power

Renumitul institut american de cercetare a pieţei J.D. Power şi revista germană Auto Test şi-au desemnat învingătorii din acest an. În cadrul sondajului J.D. Power VOSS privind satisfacţia clienţilor, Volkswagen Touareg şi Volkswagen up! au acumulat cele mai mari punctajele din segmentele lor, motiv pentru care s-a clasat pe primul loc. Totodată, noul VW Golf Estate a fost ales câştigător al medaliei de aur de către biroul editorial al publicaţiei Auto Test.

Volkswagen şi-a adjudecat două premii în cadrul ediţiei din acest an a sondajului J.D. Power VOSS, după ce Touareg şi-a devansat toţi competitorii în segmentul SUV-urilor de dimensiuni mari, iar modelul up! a ocupat poziţia fruntaşă în categoria „City Car” (supermini).

Câştigătorii revistei Auto Test, membră a grupului Auto Bild, sunt determinaţi de către biroul editorial pe baza scorurilor obţinute în fiecare an începând cu 2008. Rezultatele celor peste 500 de teste şi consultaţii de vânzări derulate pe parcursul unui an întreg servesc drept bază de analiză. După victoria din 2013 a lui Golf, anul acesta a venit rândul modelului Golf Estate. Scorul final reprezintă o medie a punctajelor acordate mai multor aspecte ale maşinii, cum ar fi accelerarea, distanţele de frânare, consumul, calitatea vehiculului, siguranţa, costurile de mentenanţă şi capacitatea de a găsi un nou cumpărător.