Galerie foto
Final de an şi ar trebui să mă încadrez şi eu în nota minunatelor Sărbători de iarnă. Ar trebui să văd şi eu lucrurile mai în roz, nu chiar în alb cum toţi ne-am dori să vedem nu doar când privim pe ferestre. Am încercat eu cumva şi chiar vă invit să vedem în rândurile următoare cum mi-a ieşit.
Ei iată că am ajuns la un nou final de an, oră de bilanţ cum se tot spune probabil din secol în secol. Deşi mulţi specialişti prevesteau încă un an de coşmar pentru piaţa auto, realitatea a demonstrat că totuşi am putut strânge rândurile când ne crăpa măseaua mai tare şi am reuşit ca după câţiva ani de recesiune evidentă să mai îndulcim din regresul pe care l-am tot consemnat din 2009 încoace. Pentru mulţi dealeri era şi timpul să aibă parte de vremuri mai bune, pentru că încă un an dificil le-ar fi pus în vedere să analizeze dacă nu cumva ar fi cazul „să închidă” prăvălia, vorba unui mucalit dealer ieşean. N-a fost deloc vorba de aşa ceva, dar să nu vă aşteptaţi ca vânzările să-şi fi revenit dintr-o dată. Nu chiar. Am înregistrat semnale pozitive cât cuprinde, însă abia am început să urcăm. Până la nivelul din 2008 mai e mult. Dar am început să urcăm.
Şi chiar insist să citiţi în continuare.
Poate că la acest lucru a contribuit, în sfârşit, găsirea unei formule aproape ideale pentru taxa de poluare. Fără să se mai simtă cineva în pielea de european discriminat, fără să se mai schimbe de la un an la altul valoarea taxei, în sfârşit s-a ajuns la concluzia că acela care poluează mai mult trebuie să şi plătească mai mult. În sfârşit a pus cineva punctul pe „i” şi cei care vor cumpăra maşini noi vor fi cumva protejaţi în faţa celor care consideră că sunt tare şmecheri achiziţionând hârburi de o mie de euro ca să avem noi ceilalţi ce înghiţi noxe cât cuprinde. Ei bine, ăştia şmecheri să plătească de acum impozit de să-i usture până să ajungă la concluzia că o fi maşina o necesitate, dar nu chiar pentru toţi. Ştiu şi oameni cu posibilităţi reale de a avea maşină, însă continuă să se deplaseze cu tramvaiul sau autobuzul, dar lor le lipseşte acest gen de şmecherie tipic românească.
Nu intru în această polemică, deoarece aş avea nevoie de toată revista pentru a o explica, dar nici nu pot să nu remarc faptul că în sfârşit guvernanţii au aplicat şi pentru Programul Rabla pârghiile pe care le-am tot pomenit în ultimii ani. Nu doar persoanele fizice au simţit că li se întinde o mână de ajutor, dar până şi firmele au sesizat că într-adevăr au fost şi ele băgate în seamă şi ajutate să-şi întinerească parcul auto.
Evident că acei doi vectori amintiţi anterior au condus la îmbunătăţirea vizibilă a atmosferei de pe piaţa auto românească. Dacă pieţele mature şi-au revenit la timp, era timpul ca şi România să se alinieze pe aceleaşi coordonate şi iată că anul acesta a fost decisiv în această privinţă. Cum spuneam, nu e momentul ca pentru următorul să ne culcăm pe-o ureche, deoarece tot ce a fost bun trebuie continuat cu aceeaşi măsură.
Poate citiţi şi nu vă vine să credeţi ce citiţi. E prea optimist tonul? M-am rupt oare dintr-o dată complet de realitate? Nu chiar. Dar dacă tot ar trebui să vedem viitorul şi altfel decât negru mi-am permis să vă propun un simplu exerciţiu de imaginaţie despre cum aş vrea să scriu în decembrie 2013. Am zis cum aş vrea, nu cum va fi.
Revenind însă la finalul lui 2012 vreau să mulţumesc partenerilor şi colaboratorilor Autoplay pentru încrederea acordată şi pe parcursul acestui an greu, dar şi cititorilor care ne sunt alături şi care în ultimele luni ne-au oferit semnale că 2013 chiar ar putea fi altfel. Poate nu neapărat cum l-am descris eu mai sus, dar măcar nu mai rău ca 2012. Asta e realitatea.
Crăciun fericit!