Pentru al patrulea an consecutiv – Volkswagen Golf este cel mai bine vandut model din Europa

Autoplay · decembrie 25, 2011 · features

Galerie foto

Volkswagen Golf a fost cel mai bine vândut model pe piaţa europeană în 2011, fiind a patra oară consecutiv când ocupă primul loc în acest top, potrivit datelor furnizate de JATO Dynamics. Vânzările celei de-a şasea generaţii Golf, care a debutat în 2008, au scăzut cu două procente, până la 484.547 unităţi comercializate în Europa anul trecut, dar Golf şi-a păstrat primul loc în topul vânzărilor. Volkswagen plănuieşte să prezinte noua generaţie Golf la Salonul Auto de la Paris din septembrie.

Al doilea cel mai bine vândut model pe piaţa europeană în 2011 este tot un Volkswagen, respectiv Polo, care a devansat Ford Fiesta pe fondul unei scăderi cu 13 procente în vânzările celui din urmă. Vânzările Polo au crescut cu un procent, la 356.490 unităţi, în timp ce numărul de unităţi Fiesta comercializate a scăzut de la 401.919 în 2010, la 348.465 anul trecut.

În 2011, vânzările de maşini noi pe piaţa europeană au scăzut cu un procent faţă de 2010, în condiţiile în care situaţia economică în zonă a atras un anumit scepticism din partea potenţialilor clienţi privind disponibilitatea spre a cheltui. Dintre cele mai mari cinci pieţe ale Europei, numai Germania a înregistrat o creştere de 9 procente, la 3,17 milioane unităţi comercializate. „În mod evident, Germania este prima piaţă din Europa pentru vânzarea maşinilor noi, precum şi pentru construcţia de maşini care să deservească piaţa europeană. Acest lucru este cu atât mai impresionant, având în vedere provocările prin care a trecut piaţa europeană în 2011”, a afirmat Gareth Hessian, preşedinte pentru dezvoltare al JATO.

Volkswagen, BMW, Audi şi Mercedes-Benz au fost singurele brand-uri dintre cele mai bine vândute 10 mărci care au reuşit să evite o scădere a volumului de unităţi comercializate. VW a încheiat acest an în postura de cel mai bine vândut brand în Europa, cu 1,68 milioane unităţi comercializate şi o cotă de piaţă de 12,4%.

VW Golf a fost cel mai bine vândut model pe piaţa europeană de şapte ori în din 2000 şi până acum. Peugeot 207, cel mai bine vândut model pe piaţa europeană în 2007, a căzut până pe locul 8 în 2011. Au existat, de asemenea, şi veşti bune pentru unele modele din afara topului 10 al celor mai bine vândute maşini. Vânzările Peugeot 508 au fost de până la trei ori mai mari decât cele ale modelului pe care îl înlocuieşte, 407. Alte modele care au cunoscut o creştere semnificativă în 2011 sunt noile Ford C Max/Grand C Max, Citroen C4 şi Kia Sportage.