Noul Volvo S60 – STILAT SI AMBITIOS

Autoplay · decembrie 25, 2011 · reportaj

Galerie foto

După ce m-am lămurit asupra sistemelor de siguranţă ale noului Volvo S60 n-am rezistat să nu dau o tură prin parcarea de la Carrefour Era. Câteva viraje imaginare abordate în forţă, o frânare bruscă şi imediat îmi făceam planuri cum să testez mai repede maşina asta.

D3, un pas înainte

Iar prilejul s-a ivit chiar mai repede decât mă puteam aştepta. Un traseu până la Gura Humorului şi înapoi era cât se putea de nimerit pentru a mă familiariza cu noul S60. Motorul său Diesel, D3, mă cucerise încă din parcarea hypermarket-ului amintit, mai ales că mereu am spus că Volvo trebuie să construiască şi motoare mai mici. D3 este un prim pas, deloc timid, cum nu va fi nici motorizarea de 1,6 litri, pe benzină, care va dezvolta 150, dar şi 180 CP. Revenind însă la D3, trebuie spus că 165 CP cât dezvoltă sunt cât se poate de suficienţi pentru gabaritul său. Ba chiar la primul sprint prin parcare maşina mi-a părut propulsată de vreo 200 CP, dar probabil că la această impresie a contribuit din plin şi colaborarea pe care propulsorul o are cu cutia de viteze automată.

Atenţie maximă pentru detalii

Volvo spune că noul S60 este cel mai rebel model al său. Designul său exterior iese din tiparele mărcii, cum de altfel iese şi C30. Dar la S60 pare şi mai pronunţat, renunţând la profilul spatelui ca la S80, profil preluat ulterior şi de noul S40. Atenţia la detalii a fost aplicată cu sfinţenie, iar partea din faţă este desenată cu multă grijă. Grila radiatorului, farurile, proiectoarele de ceaţă şi spoilerul au fost armonizate pentru a crea o imagine nouă, de maşină rebelă. Silueta pare mai degrabă de coupe cu patru uşi decât de maşină din clasa medie, iar caracteristicile dinamice te duc repede cu gândul la un coupe. Maşina arată bine de oriunde ai privi-o, iar în interior eşti cucerit de detaliile clasei premium pe care o reprezintă.

Nici un pas fără sisteme de siguranţă

Dar parcă tot mai bine îi stă condusă. Chiar dacă nu voiam deloc să mă cert cu dispozitivele radar tot nu m-am putut abţine să nu calc acceleraţia pe alocuri. Însă până acolo mi se aducea aminte la tot pasul de sistemele de siguranţă cu care este dotată maşina. Chiar şi în zonele unde abia se mai cunoştea vopseaua de la marcajele care delimitează benzile de circulaţie sistemul care depistează că ai ieşit fără să semnalizezi de pe banda ta de rulare te şi avertizează sonor. Sunetul este cât se poate de sugestiv, semănând cu cel al unui galop, semn că ai încălecat banda. Foarte bun acest sistem mai ales pe final de călătorii lungi, încheiate noaptea, când oboseala este ceva mai accentuată. N-a fost însă  cazul la mine.

Deşi îl ştiam de la alte modele, am fost curios să văd cum funcţionează şi sistemul care menţine constantă distanţa faţă de maşina din faţă. Nu mi-a ieşit din prima, nici din a doua, dar mi-a ieşit din greşeală. Nimerisem în spatele unei maşini la vreo douăzeci de metri distanţă de ea, iar pentru S60 era ca un magnet. Cum reducea viteza la curbe, frâna şi S60 singur, iar la acceleraţie răspundea şi el tot cu creşterea vitezei. Eram curios să văd ce se întâmplă dacă dispare din peisaj respectivul „magnet”. Respectiva maşină a virat la dreapta la un moment dat, dar S60 s-a „agăţat” de următoarea maşină din faţă, sistemul făcându-şi treaba cu brio.

Sound cuceritor

Aveam timp berechet până să ajungem la destinaţie, nu mergeam aşadar prea tare, dar parcă ajungeam mai repede la unele localităţi decât ne-am fi aşteptat. E drept că asta se datorează silenţiosului propulsor. Viguros, te poartă repede la viteze destul de ridicate, pe care nici nu le bănuieşti dacă nu te uiţi pe vitezometru, dar mai ales revine repejor la vitezele amintite după ce ieşi din localităţi. Depăşirile le efectuezi fără pic de emoţii, fără să creezi cât de puţină panică pentru ceilalţi participanţi la trafic. Cum nici prea repede nu trebuia să ajung la destinaţie, am lăsat-o moale de tot şi am analizat puţin şi sistemul de avertizare la oglinzile laterale, care-ţi indică în permanenţă, când este cazul, că n-are rost să te angajezi în depăşire pentru că maşina din spate este prea apropiată ca manevra să poată fi efectuată în deplină siguranţă.

La fel şi cu sistemul care reacţionează şi vizual, cu o dungă roşie reflectată şi pe bord când te apropii prea tare de maşina din faţă. Ştiţi deja din numărul trecut că S60 are sistemele care opresc maşina dacă rulează cu mai puţin de 30 km/h pentru a evita coliziunea cu cea din faţă sau să dea peste un pieton. Astea le-am testat în parcare la Era, pe drum n-aveam însă nici un gând de a testa aşa ceva. În schimb, am profitat din plin de performantul sistem audio, delectându-mă cu acurateţea sa indiferent dacă muzica ascultată provenea de pe CD sau de la radio.

Şi-a croit drum prin ploaie şi întuneric

A doua zi, pe drumul de întoarcere, după 24 de ore de stat degeaba, am crezut că va trece multă vreme până se va încălzi în maşină. Erau doar vreo 5 grade Celsius afară, ploua în rafale şi se întuneca în mare viteză. De data asta chiar nu m-ar fi deranjat dacă aş fi ajuns cât puteam de repede acasă, dar asta nici nu înseamnă că m-aş fi pus dintr-o dată pe goană. Nu erau deloc condiţii pentru aşa ceva. Ştergătoarele îşi făceau treaba, doar că le doream ceva mai prompte atunci când din sens contrar venea un tir şi-mi acoperea parbrizul cu stropi. Farurile sunt impecabile chiar şi cu faza de întâlnire, deşi pe o ploaie atât de deasă mă ajuta mai mult faza de drum. Cum apelam la ea, nu-mi mai păsa nici de ploaie, dar n-o puteam folosi mai mult de câteva secunde.

Foarte stabilă, cu o suspensie ireproşabilă pentru călătorii lungi, maşina şi-a făcut loc prin ploaie cum a ştiut mai bine şi nu i-a păsat nici de carosabilul ud, nici de faptul că se întunecase de tot, şi nici că eram totuşi obosit după ce îmi petrecusem până atunci ziua conducând un excelent SUV pe coclauri. Să nu uit să vă spun că s-a încălzit în maşină chiar mai repede decât mă aşteptam, iar asta mai ales pentru locurile din spate, că acolo era de fapt şi interesul.