Galerie foto
Abarth 500 e o mică bestie derivată din Fiat 500 şi transformă în sărbătoare fiecare oprire la semafor şi fiecare demaraj în forţă. Aparent, Abarth 500 e un Fiat 500 tunat, însă în realitate, după ce le conduci pe ambele, îţi dai seama că ai de-a face cu două maşini total diferite.
La primul contact vizual, Abarth 500 mă trimite cu gândul la genul ăla de fată drăguţă căreia îi stă bine când e un pic îmbufnată. E aproape obligatoriu să zâmbeşti când vezi maşina asta… şi în primele minute habar n-ai ce are să-ţi facă! Fiindcă este un Abarth, nu un Fiat, toate siglele au fost înlocuite şi scorpionul (n.r. – logo-ul mărcii) se face văzut peste tot pe unde ai fi tentat să priveşti: pe volan, pe grila din faţă, pe portbagaj, pe motor şi pe aripile spate. Evacuarea dublă, eleronul şi jantele din aliaj uşor de 16 inch trădează temperamentul coleric al acestei maşini-jucărie de puţin peste 3,5 metri lungime.
Evident, toată această înşiruire poate părea o cosmetică ieftină, italiană. Asta până ce porneşti motorul! O mică vibraţie nervoasă îţi traversează coloana vertebrală şi aproape îţi ridică părul de pe mâini. Apoi se instalează o linişte tipică de relanti, dar chiar şi o apăsare de un milimetru a acceleraţiei transformă în muzică fiecare mililitru de benzină consumat. Nu degeaba austriacul Karl Abarth, care dă numele acestei mărci de performanţă a Fiat, s-a făcut remarcat prin sisteme de eşapament de înaltă performanţă.
La interior, Abarth 500 păstrează aceeaşi notă sportivă de la exterior. Scaunele de tip scoică au susţinere laterală tipică pentru maşini sport, iar pielea e prezentă acolo unde trebuie: pe volan, pe schimbătorul de viteze şi pe maneta frânei de mană. Interesant e că atunci când strângi în mână volanul sau levierul frânei, degetele ţi se cufundă uşor în piele, la fel ca la maşinile foarte scumpe. Cam aceeaşi senzaţie tactila ţi-o asigură şi „acoperişul” ceasurilor de bord, care este şi brodat cu aţă roşie.
Din păcate, aceste detalii relevante pentru percepţia calităţii contrastează foarte puternic cu elementele din plastic. Practic, tot ce înseamnă plastic în habitaclul acestei maşini îţi poate rade un strat de piele dacă nu eşti atent… Nu e prea plăcut când dai peste 20.213 euro pe o maşină ca asta. Acest neajuns trece aproape neobservat după ce descoperi ce e cu adevărat important pentru acest mic automobil italian: felul în care merge.
Acceleraţia e fenomenală ca percepţie şi chiar şi pe hârtie. Motorul turbo pe benzină de 1,4 litri, ce scoate 135 CP, asigură un sprint până la 100 de kilometri pe oră în 7,9 secunde. Senzaţia de accelerare puternică este întărită de urletul animalic al evacuării la peste 4.000 de rotaţii pe minut. În stânga ceasurilor de bord e un mic indicator pentru presiunea din turbină, ca la maşinile de competiţie, iar butonul sport îmbunătăţeşte răspunsul acceleraţiei şi face direcţia mai tare şi mai directă. Nici nu are rost să conduci altfel decât în modul Sport, pentru că până la urmă la asta se rezumă Abarth 500.
Totuşi, în călătorii de câteva ore, Abarth 500 devine o maşină obositoare, din cauza cutiei de viteze cu doar cinci trepte, care face ca eşapamentul să fie gălăgios la peste 100 de kilometri pe oră. O surpriză de proporţii vine de la comportamentul pe curbe. Teoretic, o maşină atât de mică nu e chiar potrivită pentru distracţie pe drumuri virajate, dar setările suspensiei lui Abarth 500 îţi permit manevre şofereşti de înaltă precizie şi periculozitate. Ruliul caroseriei este practic inexistent şi fiecare pierdere uşoară de aderenţă îţi permite să redresezi precis, fără să fii pilot profesionist. Cred că cea mai sugestivă comparaţie pentru felul în care stă pe şosea Abarth 500 este cea cu un tren pe şine.
Totuşi, ar trebui să abordezi un stil uşor agresiv doar după ce te obişnuieşti bine cu maşina. La genul de maşini sport sau cu orientare sportivă pierderea controlului echivalează aproape întotdeauna cu un accident, mai mare sau mai mic. Setarea generală a suspensiei la Abarth 500 e cu atât mai surprinzătoare cu cât la Fiat 500 îţi lasă impresia că şofezi două maşini diferite. Practic, partea din faţă a maşinii stă bine lipită de drum şi îţi imprimă siguranţă, iar spatele e foarte ţopăitor şi te face să te gândeşti de două ori mai bine înainte să abordezi un stil de condus agresiv.
E greu de spus dacă merită să dai 20.213 euro pe o maşină precum cea din imagini. Dacă eşti genul practic, probabil un Mini CooperS mai slab echipat şi cu ceva discount e o afacere mai bună. Şi Citroen DS3 tot pe linia maşinilor tinereşti şi foarte atrăgătoare vine, la aceeaşi bani. Totuşi, Abarth 500 pare cel mai modern şi mai drăgălaş dintre toate, iar în preţul pe care constructorul îl cere pentru această maşină intră faruri cu xenon, tapiţerie din piele, instalaţie audio cu radio CD şi MP3 + conectivitate Bluetooth şi USB.