Galerie foto
După 56 de ani, la sfârşitul lui 2013, în Brazilia a fost sistată producţia modelului Transporter. Prevederile mai stricte în privinţa siguranţei şi a emisiilor fac imposibilă înmatricularea viitoare. Doar în Brazilia au ieşit pe porţile fabricii peste 1,12 milioane de exemplare ale modelului Kombi.
În permanenţă optimizat, dar nemodificat în ceea ce priveşte trăsăturile de bază, ultimul T2 a părăsit banda de asamblare a fabricii situate în apropierea metropolei braziliene Sao Paulo, în ziua de 20 decembrie 2013. O poveste de succes de-a dreptul incredibilă. Pentru că la fabrica Volkswagen din Anchieta, la demararea producţiei modelului T1 în 1957 sau la lansarea în 1975 a modelului evoluat T2, cu siguranţă că niciunul din cei prezenţi nu s-a gândit că este martorul începutului unei poveşti de succes care avea să dăinuie peste decenii. În cele cinci decenii şi jumătate, pe porţile fabricii au ieşit în medie 20.000 de exemplare ale acestui model.
Seria specială „Last Edition”
Finalul a fost marcat cu ediţia specială concepută special pentru această ocazie. Seria limitată „Last Edition” oferă detalii exclusive de dotare, precum culoarea exterioară specială, în două nuanţe, finisaje luxoase în interior şi elemente de design care amintesc de diferitele versiuni fabricate începând cu anul 1957.
Un omagiu pe patru roţi adus celor două modele clasice, care, datorită caracterului lor simpatic şi polivalent, sunt totodată bunicii modelelor actuale ale mărcii Volkswagen Autovehicule Comerciale. Acest model special a fost limitat în final la 1.200 de exemplare, după ce cele 600 de maşini planificate iniţial au fost vândute mult mai repede decât s-a aşteptat producătorul.
Ultimul Kombi din Brazilia a ajuns la Hanovra
Doar numărul 1.200 nu a fost oferit niciodată spre vânzare. A fost „ambalat” cu atenţie şi trimis cu vaporul acolo unde îşi are rădăcinile. Pe 24 ianuarie 2014, acest autovehicul unic, însoţit de fani şi presă, şi-a găsit locul pentru binemeritata „pensie” în expoziţia atelierului Oldtimer al mărcii Volkswagen Autovehicule Comerciale din Hanovra.

