Galerie foto
Producătorul auto român Dacia ar putea aduce pe piaţă un nou vehicul entry-level care se va baza pe recent dezvăluitul Renault Twingo.
Conform publicaţiei germane Autobild, maşina va fi comercializată cu un preţ de pornire impresionant de scăzut, de aproximativ 5.000 euro. Puţine informaţii se cunosc deocamdată despre acest automobil, dar se presupune că va fi echipat doar cu funcţii esenţiale şi se va deplasa pe arhitectura cu tracţiune spate a lui Twingo.
Se aşteaptă ca noul model Dacia să fie propulsat de un motor turbo de 0,9 litri TCe în trei cilindri cu 60 CP şi un cuplu de 135 Nm şi un altul de 1,0 litru SCe în trei cilindri cu 70 CP şi un cuplu de 91 Nm, aceste unităţi fiind regăsite şi la Renault Twingo.

