Galerie foto
Noul hatchback Suzuki Celerio, un model de segment mini ce urmează să-şi facă debutul în Europa în 2014, a fost deja dezvăluit în cadrul Salonului Auto de la Delhi, dar versiunile şi specificaţiile disponibile pentru Europa vor fi dezvăluite la cea de-a 84-a ediţie a Salonului Auto de la Geneva. Fără să fie constrâns de standardele convenţionale ale segmentului A, Celerio întruchipează experienţa în construirea maşinilor compacte care a făcut din Suzuki un brand admirat la nivel mondial. Versiunea europeană propune un habitaclu spaţios şi util precum şi emisii CO2 extrem de scăzute, îndeplinind astfel cerinţele de mediu europene.

