Galerie foto
Producătorul auto indian Tata va pune în vânzare pe piaţa europeană două noi autoturisme, Zest şi Bolt, un hatchback şi un sedan compact, după ce le va prezenta la Geneva. Vehiculele vor fi comercializate prin intermediul dealerilor pe care firma îi are concentraţi în jurul Spaniei, Italiei şi Turciei.
Tata Bolt – un hatchback de segment B şi Zest – un sedan compact îşi propun să ajute compania indiană să obţină o cotă de piaţă mai mare pe continentul european. Ambele maşini se bazează pe platforma X1 întâlnită şi la vechiul modelul Vista, însă care a beneficiat de foarte multe îmbunătăţiri în ultima perioadă, relatează Autocar.co.uk.
Atât Bol cât şi Zest sunt echipate cu noul motor Revotron fabricat de Tata. Este vorba despre un propulsor turbo pe benzină, de 1,2 litri, capabil să dezvolte 84 CP şi să atingă aproximativ 80% din cuplul maxim de 140 Nm începând cu 1.000 rpm. De asemenea, cele două maşini au şi versiuni diesel prevăzute cu o unitate MultiJet de 1,3 litri furnizată de Fiat.

