Galerie foto
Foarte tentant de vorbit despre fericitul mariaj dintre Dacia şi Renault, care iată au ajuns să aniverseze 15 ani de când au apucat împreună pe un drum atât de anevoios încât puţini, prea puţini, s-ar fi încumetat să anticipeze imensul succes de care se bucură acum maşinile produse în România. Îmi spunea cu foarte mulţi ani în urmă Constantin Stroe, ultimul şef român de la Dacia, că pe platforma de la Mioveni se putea obţine, înainte de a fi luată de francezi, cel mult o cultură bună de porumb. Ce au reuşit însă împreună în cei 15 ani este un exemplu din care mulţi, foarte mulţi, ar avea destul de învăţat.
Şi Mercedes-Benz RoadShow Experience ar fi fost un subiect plăcut, mai ales că a inclus Iaşul pe harta acestui an şi iată că nu doar Bucureştiul rămâne singurul privilegiat autohton. Evenimentul a mai scos din anonimat un Iaşi auto mult mai sărac decât ar fi cazul în evenimente de anvergură, iar totul i se datorează dealerului Casa Auto, pentru că n-au fost năpădite dintr-o dată maşinile de vis ale constructorului german de o atracţie irezistibilă pentru „Dulcele târg”.
Dar ceva mai mult voi zăbovi asupra surprinzătorilor vecini bulgari, pentru că este o perioadă în care mulţi dintre voi plecaţi cu maşina în vacanţă, aşa cum am făcut şi eu la sfârşit de iunie. Destinaţia a fost, pentru al treilea an la rând, un sat pescăresc din Grecia, însă pentru a ajunge acolo trebuia traversată Bulgaria. O Bulgarie în jurul căreia mereu se ţes tot felul de poveşti şi care nu se sfieşte să surprindă mereu, iar inevitabilele comparaţii cu România nu pot fi stăpânite.
Păi cum altfel când de la primii metri parcurşi pe porţiunea română a podului ce leagă Giurgiu de Ruse încep să apară „valurile” şi crăpăturile destul de adânci pentru o lucrare finalizată acum doi ani. Cum am ajuns pe partea bulgară a podului imediat asfaltul s-a uniformizat, însă nu asta a fost surpriza cea mai plăcută, însă şi cea despre care voi vorbi în continuare tot de drumuri este legată.
Cireaşa de pe tort legată de traversarea Bulgariei este cunoscuta porţiune de 80 kilometri de autostradă înainte de Sofia. Tranzitarea capitalei vecine a rămas la fel de greoaie, dar măcar vezi că se munceşte la greu pentru a lipi centura de autostrada pe care mi-am continuat drumul după ce am ieşit din Sofia. Anul trecut însă nu era autostradă acolo! Mi-am zis că bucuria se va sfârşi curând, însă toate panourile indicau faptul că aveam să rulez şi în continuare fără să am grija celor de pe contrasens.
Înghiţeam kilometri la repezeală, dar tot nu puteam crede că aşa voi merge până la graniţa cu Grecia. Nici n-a fost aşa, dar nici nu m-am supărat deloc pentru cei vrei 60 kilometri parcurşi în condiţii impecabile. Ca şi pe centura Sofiei, se lucrează într-un ritm infernal şi în destule zone pot fi văzute bucăţi de autostrăzi care abia aşteaptă să fie inaugurate. Cu zecile şi sutele de kilometri, nu ca prin alte părţi unde se taie panglică şi pentru câteva sute de metri!
Şi nu m-ar mira foarte tare dacă anul viitor porţiunea de autostradă va mai înregistra un supliment consistent, dacă nu cumva se va încumeta să ajungă până la Kulata. Comparaţiile însă nu le mai fac tot eu…