Galerie foto
Bugatti a confirmat că va renunţa la construirea bolidului Veyron, iar în locul lui va oferi un automobil capabil să atingă viteza maximă de 460 km/h. Maşina va fi echipată cu o versiune îmbunătăţită a motorului W16 de 8 litri, care va lucra împreună cu o unitate electrică pentru a genera 1.479 CP şi un cuplu de 1.490 Nm.
Puterea va fi transmisă către ambele osii prin intermediul unei cutii de viteze automate în şapte trepte şi al unui sistem de tracţiune integrală, informează Autocar.co.uk. În timp ce Veyron Super Sport, noul vehicul Bugatti va fi mult mai uşor şi va putea accelera de la 0 la 100 km/h în numai 2,3 secunde.
Urmaşul lui Bugatti Veyron va fi asamblat în cadrul uzinei din Molsheim, Franţa, într-o serie limitată la doar 450 de unităţi. Lansarea oficială va avea loc la sfârşitul anului 2015 sau începutul lui 2016, însă clienţii vor intra în posesia maşinilor abia din 2017.

