Noul Ford Mondeo ajunge in Europa din luna octombrie

Autoplay · august 7, 2014 · Știri

Galerie foto

Ford a prezentat noul Mondeo în urmă cu aproape doi ani, însă abia acum compania americană lansează oficial pe piaţă acest model auto.

Programat să ajungă în Europa începând din luna octombrie, noul Ford Mondeo va fi disponibil iniţial în versiunile Trend şi Titanium, în trei tipuri diferite de caroserie – sedan, hatchback şi wagon. În momentul lansării, automobilul va fi oferit cu un propulsor EcoBoost de 1,5 sau 2 litri. De asemenea, va exista o variantă Mondeo Hybrid, echipată cu un motor de 2 litri pe benzină, o unitate electrică şi o baterie litiu-ion de 1,4 kWh, notează Worldcarfans.com.

Gama va fi extinsă în 2015 pentru a include modelul entry-level Ambiente, alături de versiunea Business Edition. Tot din 2015 vor fi puse la dispoziţia clienţilor noi motoare diesel şi pe benzină, precum şi un sistem de tracţiune integrală.