Noul Hyundai i10 – Vrea sa faca ordine in segment

Autoplay · iunie 25, 2013 · debut

Galerie foto

Hyundai a prezentat noua generaţie a modelului i10, al cărei debut public este programat pentru luna septembrie, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.

Noua generaţie a maşinii de oraş i10 adoptă un design matur şi mai evoluat, care se îmbină perfect cu dimensiunile crescute. Comparativ cu predecesorul său, noul model este cu 80 mm mai lung, 65 mm mai lat şi 55 mm mai scund, iar capacitatea portbagajului s-a mărit cu 10%, până la 252 de litri.

Hyundai susţine că noul i10 are cel mai încăpător portbagaj şi cea mai mare distanţă între scaunele din faţă şi cele din spate pentru un vehicul din clasa sa, pasagerii din spate având la dispoziţie un spaţiu total de 1.890 mm datorită ampatamentului cu 5 mm mai lung.

Compania nu a furnizat detalii cu privire la motorizări, însă este foarte posibil ca Hyundai să ofere unităţi pe benzină de 1,0 litru cu 3 cilindri şi 1,25 litri cu 4 cilindri. În interior se vor regăsi un sistem de climatizare, volan acoperit cu piele şi încălzit, airbag-uri frontale şi sistem electronic de control al stabilităţii.

Producţia va începe luna viitoare la fabrica pe care Hyundai o deţine în Ízmit, Turcia.