Merg bine ai nostri

Autoplay · aprilie 25, 2013 · editorial

Galerie foto

Veşti bune şi-n ultima lună despre cei doi constructori din România, dar şi zvonuri că un al treilea se uită tot mai serios spre plaiurile mioritice. Şi-o fi spus poate că oamenii de aici au demonstrat că pot fi de toată isprava, dar totuşi exemplele oferite de Renault cu Dacia şi de Ford sunt cele care conving.

Nu-i prima orară când spun că Renault chiar a făcut minuni cu Dacia, iar răsplata din partea constructorului de la Mioveni vine cu vârf şi îndesat, pentru că ţine Renault pe linia de plutire. Creşterile spectaculoase în vânzările din Europa, creşteri de două cifre, au tot fost puse pe seama unei conjuncturi cu totul şi cu totul favorabile produselor Dacia. Nu e nici chiar departe adevărul, însă  parcă de acum înainte nu prea mai merge placa asta. Sau nu doar asta. Încet-încet cumpărătorii îşi dau seama că au făcut o achiziţie excelentă cumpărând un produs Dacia, iar armata de simpatizanţi ai maşinilor româneşti îşi îngroaşă constant rândurile. Nu se pregăteşte pentru cine ştie ce bătălie, pentru că nici nu poate fi învinsă cu armele sale. Mai mult, parcă se află Dacia într-o continuă ofensivă, iar la cum a punctat noul Sandero la ultima sesiune de teste EuroNCAP chiar că şi mai mulţi clienţi îşi vor îndrepta definitiv privirile spre generoasa maşină din clasa mică. Dacia n-a obţinut niciodată 4 stele, iar dacă aducem în discuţie că a pierdut puncte pentru că nu te avertizează când uiţi să pui centura de siguranţă pe un loc din spate e destul de limpede că nu vom mai aştepta mult până la a cincea stea.

Dar de aşteptat nu ştiu câţi se aşteptau ca Ford să cucerească al doilea an consecutiv premiul pentru cel mai bun motor din lume cu propulsorul 1 litru EcoBoost, pe care-l produce şi la uzina de la Craiova. Membrii juriului s-au întrecut în a lăuda motorul în trei cilindri, însă cuvintele sunt pe deplin acoperite. În varianta cu 100 CP l-am testat pe craioveanul B-MAX şi pe tot parcursul său am avut senzaţia că maşina dispunea în orice moment de resurse nebănuite de putere. Cea cu 125 CP am găsit-o pe Focus, am parcurs sute de kilometri, dar m-a cucerit de la primii metri, când nici nu auzeam motorul, de parcă pusesem în mişcare o maşină electrică.

Succesul Ford vine după succesul Dacia, iar numai şi zvonurile că însuşi Daimler se uită tot mai insistent spre România nu pot decât să întărească şi mai tare ideea că şi aici se poate întâmpla ceva bun. Dar numai cu îndrumător extern, pentru că de capul nostru începem la jumătatea anului o nouă ediţie a Programului Rabla…