Marele Premiu al Australiei, care trebuia pe 15 martie să deschidă noul sezon în Campionatul Mondial de Formula 1, la Melbourne, a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus, relatează AFP. După discuţii lungi între echipe, organizatori, Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) şi autorităţile locale, anularea cursei a fost anunţată vineri dimineaţa, chiar înaintea primelor antrenamente libere. Anunţul prim-ministrului statului Victoria, unde se găseşte Melbourne, de a interzice accesul publicului pe circuitul Albert Park din motive „imperative de sănătate publică” a contat mult în luarea deciziei.
Anterior, marea majoritate a părţilor (organizatori, promotorul F1, FIA şi responsabilii echipelor), însă nu în unanimitate, s-au declarat favorabilă propunerii de a nu disputa cursa, într-o reuniune desfăşurată joi seara, potrivit AFP.
Formula 1 stabilise deja ca etapa a doua a Campionatului Mondial, Marele Premiu al Bahrainului, din 22 martie, să se desfăşoare cu porţile închise, pe 22 martie. Marele Premiu al Chinei, care trebuia să aibă loc pe 19 aprilie, la Shanghai, a fost amânat pentru o dată ulterioară, iar acum sub semnul ameninţării se află Grand Prix-ul Vietnamului, din 5 aprilie.
Potrivit unor informaţii neconfirmate vineri, Marele Premiu al Bahrainului va fi şi el anulat sau amânat, ca şi cel din Vietnam, împingând deschiderea noului sezon de Formula 1 pentru mai, cu Marele Premiu al Olandei.
Primul semnal a venit de la McLaren
McLaren anunţase joi că se retrage din Marele Premiu al Australiei din cauza faptului că un membru al echipei a fost testat pozitiv la noul coronavirus. „Decizia a fost luată pentru bunăstarea nu numai a angajaţilor de la McLaren F1 şi a partenerilor, dar şi pentru bunăstarea rivalilor, a fanilor Formulei 1 şi a tuturor participanţilor”, a anunţat McLaren într-un comunicat. Cei doi piloţi ai echipei sunt spaniolul Carlos Sainz Jr. şi britanicul Lando Norris.
Patru membri ai echipei Haas au fost plasaţi în carantină, fiind suspecţi de infectare cu coronavirus, dar rezultatele testelor nu au fost primite încă. „Componentul echipei a fost testat şi izolat după ce a arătat simptome şi va fi tratat de autorităţile medicale locale”, a precizat echipa McLaren. „Echipa s-a pregătit pentru această eventualitate şi are susţinere faţă de angajatul său care va intra într-o perioadă de carantină. Echipa cooperează cu autorităţile locale abilitate în anchetele şi analizele aflate în desfăşurare”, se mai arată în comunicat.
Hamilton: „Sunt şocat”
Sextuplul campion mondial Lewis Hamilton declara joi că este „şocat” că prima cursă a sezonului de Formula 1, Marele Premiu al Australiei, de la Melbourne, se desfăşoară conform programării, sugerând că organizatorii au pus interesele financiare mai presus de sănătatea publică, în contextul pandemiei de coronavirus, relata Reuters.
Hamilton nu este convins de asigurările primite de la Federaţia internaţională de automobilism, deşi alte competiţii din toată lumea au fost amânate sau anulate. „Sunt foarte, foarte surprins că suntem aici. E grozav să începem cursele, dar pentru mine este şocant că ne aflăm toţi în această cameră. Şi văd aşa de mulţi fani încă de azi. Pare că şi restul lumii reacţionează, dar probabil puţin mai târziu. Dar azi dimineaţă, l-am văzut pe Trump că a închis graniţele pentru Europa, am văzut că NBA s-a suspendat, dar Formula 1 merge înainte”, a declarat campionul britanic la conferinţa de presă dinaintea primei zile de antrenamente libere.
