J-Pace va completa linia de SUV-uri a mărcii Jaguar în 2021

Autoplay · aprilie 10, 2018 · Știri

Producătorul auto britanic Jaguar a început să lucreze la cel de-al patrulea SUV din portofoliul său, așteptat să debuteze în 2021 pentru a concura cu modele precum Porsche Cayenne.

Potrivit directorului de design al companiei, Ian Callum, vehiculul va avea un stil diferit față de predecesorii săi, va fi orientat către performanțele urbane, dar va împrumuta unele elemente de natură tehnică și de la Range Rover, notează Autocar.co.uk.

Familia de SUV-uri a mărcii Jaguar a fost inaugurată în urmă cu doi ani, prin F-Pace și se estimează că va reprezenta aproximativ două treimi din vânzările totale ale firmei spre începutul deceniului viitor.

Totodată, firma își propune să le ofere clienților din ce în ce mai multe mașini cu tehnologie electrificată de propulsie, drumul fiind deschis de curând, cu ajutorul SUV-ului electric I-Pace. Mai exact, Jaguar promite că va lansa cel puțin o versiune electrificată a fiecărui model din gamă până în 2020 și va încerca să mențină un echilibru între sedanurile orientate spre performanță, SUV-uri și mașini sport.