Galerie foto
Ieri ne intrebam cand va primi si Europa varianta revizuita a Honda Civic. Astazi renuntam in totalitate la acest gand, si nu din lipsa de consecventa, ci pentru ca viitorul se anunta mult mai promitator decat prezentul.
2010 va fi anul care va marca debutul urmatoarei generatii Honda Civic si ne bucuram sa raportam ca studiul de design OSM nu a ramas fara urmari: compacta japoneza va prelua acelasi design sculptural al partii frontale care a facut senzatie la Londra si o alura sportiva, care "tinteste" in mod evident catre Volkswagen Scirocco. Singurul loc unde ar mai fi de lucru sunt blocurile optice spate, cam exagerat proportionate… Si poate ar fi fost mai bine daca Honda ar fi pastrat evacuarile triunghiulare de la actualul model…
Versiunile in trei si cinci usi vor avea un design diferit, ultima urmand sa beneficieze de un plafon inaltat spre partea posterioara, pentru a maximiza spatiul destinat pasagerilor, precum si suspensii mai moi, orientate mai mult spre comfort decat spre un comportament sportiv.
Dupa cum anticipeaza japonezii, pana in 2010 motoarele hibride vor capata si mai multa notorietate, prin urmare propulsorul de 1,5 litri IMA si 150 CP cu emisii de CO2 sub 120 g/km ar putea fi unul dintre cele mai populare agregate.
"Cireasa de pe tort" ramane, bineinteles, versiunea Type R, cu i-VTEC-ul de 2 litri si 250 CP – destul cat sa duca Civic-ul de la 0 la 100 km/h in 6 secunde (exista zvonuri conform carora va reusi aceasta performanta si in colaborare cu o unitate de putere electrica).
Dupa ce in 2006 Honda Civic a surprins lumea auto cu look-ul sau indraznet, urmatoarea generatie se pregateste sa continue linia de design futurist a compactei japoneze.

