Galerie foto
Imaginea Hummer este destul de controversata. Daca in SUA si-a creat, mai ales datorita culturii rap, reputatia de "ultimate bling machine", in Europa este redus la nivelul a trei tone de prost-gust. Si trei tone de afront la adresa mediului. Si lista ar putea continua cu inca trei tone de contra-argumente impotriva colosului american…
Dar tocmai aici atingem coarda sensibila… Se pare ca Hummer nu va mai fi pentru mult timp american. Vanzarile GM sunt in scadere, concernul merge in pierdere, iar yankeii nu sunt deloc dispusi ca pe langa toate aceste probleme, de gatul lor sa mai "atarne" si povara Hummer. Drept pentru care, cauta un cumparator pentru acesta.
Si a gasit chiar doi interesati, si poate ca nu ar trebui sa ne surprinda deloc faptul ca sunt din nou indieni. Se pare ca TATA si Mahindra s-au oferit sa preia Hummer, ceea ce ar putea fi chiar benefic pentru marca americana (bineinteles, "benefic" in sensul american al cuvantului). Ratan Tata are afaceri in industria otelului, deci nu ar fi nici o surpriza daca o viitoare generatie H4 ar urma sa cantareasca 4 tone (ceea ce l-ar face si mai iubit de peste ocean, chiar daca l-ar cobori la infamul statut de 4 tone de prost-gust si 4 tone de CO2/km in Europa), in timp ce Mahindra are experienta utilajelor de constuctii, deci ar exista certitudinea ca Hummer ramane in "industria grea" (din nou yankeiii ar fi foarte fericiti, iar europenii foarte revoltati).
Daca soarta Hummer pare pecetluita, lui SAAB i se mai acorda o sansa (sau poate chiar mai multe). Rick Wagoner, seful General Motors, a precizat ca "SAAB reprezinta o marca importanta pentru noi, constituind unul din punctele strategice ale prezentei noastre pe piata europeana si avem incredere ca in viitorul apropiat ar putea aduce beneficii GM".
Indiferent care va fi soarta constructoului suedez, nu pot totusi sa nu ma intorc la TATA si sa nu zambesc la ideea contrastului pe care l-ar crea un Nano si un Hummer in acelasi showroom…

