Finiș irezistibil pentru înmatriculările de autoturisme noi! 2025 s-a încheiat pe plus, nimeni nu mai credea asta la final de iunie!

Autoplay · ianuarie 5, 2026 · Știri

Înmatriculările de autoturisme noi în Romania, potrivit datelor ACAROM – Asociația Constructorilor de Automobile din România și DRPCIV, au continuat să crească și în decembrie, ajungându-se la a șasea lună consecutivă în care a tot scăzut deficitul față de aceeași perioadă a anului trecut. La jumătatea anului, regresul față de 2024 trecea de 23 la sută, dar s-a recuperat lună de lună, iar decembrie nu doar că a echilibrat balanța, ci a înclinat-o în favoarea lui 2025!

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în decembrie în România cu 54,36% față de decembrie 2024, atingând un volum de 21.312 unități. Așadar, pe TOTAL 2025, volumul autoturismelor noi înmatriculate se ridică la 156.803 unități, în creștere cu 3,77% față de aceeași perioadă din 2024, respectiv 151.105 unități!

Dintre acestea, 8.849 autoturisme noi înmatriculate au propulsie full electrică (-9,7% față de 2004), iar 77.140 unități au propulsie hibridă (+31,9% față de 2024).

În ceea ce privește autoturismele second-hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în decembrie 29.066 de unități, față de 29.606 în decembrie 2024. Pe TOTAL 2025, volumul de autoturisme second-hand înmatriculate pentru prima oară în România a atins 360.103 unități, în creștere cu 9,51% față de perioada similară din 2024, respectiv 328.834 de unități.

Clasamentul pe mărci autoturisme noi, TOTAL 2025:

DACIA 45.738 unități (7.246 în decembrie, 4.503 în noiembrie, 3.439 în octombrie)

TOYOTA 15.893 (1.724 în decembrie, 2.492 în noiembrie, 1.343 în octombrie)

RENAULT 11.482 (2.638 în decembrie, 1.021 în noiembrie, 906 în octombrie)

SKODA 11.299 (1.148 în decembrie, 997 în noiembrie, 873 în octombrie)

VOLKSWAGEN 9.783 (1.064 în decembrie, 730 în noiembrie, 780 în octombrie)

HYUNDAI 9.352 (1.122 în decembrie, 752 în noiembrie, 664 în octombrie)

FORD 7.345 (833 în decembrie, 664 în noiembrie, 714 în octombrie)

MERCEDES-BENZ 5.488 (405 în decembrie, 436 în noiembrie, 465 în octombrie)

BMW 5.430 (491 în decembrie, 592 în noiembrie, 420 în octombrie)

SUZUKI 4.735 3.654 (1.081 în decembrie, 256 în noiembrie, 376 în octombrie).

Citiți și: Volkswagen deschide portierele pentru Noul ID. Polo! VIDEO