Galerie foto
A pornit „Rabla”! Nu chiar pe 1 aprilie, dar a pornit! O săptămână mai târziu, dar parcă vreo două luni mai devreme decât anul trecut, însă de ediţia din 2013 nici nu vreau să-mi amintesc. Putea şi acum să demareze ceva mai devreme, însă deocamdată acesta pare a fi singurul aspect de reproşat.
Nu ştiu cum se face, dar ediţia 2014 pare desprinsă dintr-un cadru ideal. Nu ştiu dacă doar supoziţia c-ar fi şi ultima o face parcă mai bună ca niciodată. Ori s-a învăţat câte ceva din greşelile trecutului, ori o fi altceva, însă cert este că până şi infiltrarea variantei cu ultima ediţie are destule avantaje. Nu mă gândesc neapărat la doritorii de maşini noi care vor dori să beneficieze pentru ultima oară de ajutorul statului. Vom vedea un pic mai târziu câtă năvală au dat cumpărătorii în showroom-uri, pentru că la asta ajungem până la urmă. Degeaba sunt create tot felul de strategii şi avantaje dacă n-are cine profita de ele, dacă nu va exista cerere pentru autoturisme noi cumpărate prin Programul Rabla.
Spuneam însă de avantajele ultimului an în care va funcţiona „Rabla”. Încă din 2013 şi chiar 2012 se vorbea despre asta, dar când şi Dacia punctează că este „probabil” ultimul an cu oferte de excepţie atunci ar cam trebui luată în considerare, indiferent de surprizele ce mai pot apărea până în 2015. Deocamdată, deşi unii posesori de Dacii vechi cer şi 3.000 lei pentru a-şi ceda voucherul cotat la 6.500 lei nu vor vedea niciodată aceşti bani. În primul rând, pentru astfel de posesori chiar a sunat ceasul. Dacă dispare „Rabla” rămân pentru totdeauna cu maşina în curte, aşa că ar fi ultima şansă pentru ei să scape de „piatra din casă” şi să bage nişte bănuţi în buzunar. Anticipez că vor fi mulţi care se vor înghesui să scape de rable şi astfel pretenţiile lor în schimbul voucher-ului vor scădea considerabil. Unii dealeri vorbeau deja de sume cerute în jur de 1.000 lei încă din primele zile ale programului, iar 5.500 lei câştigaţi la cumpărarea unei maşini noi, plus alte avantaje oferite de reprezentanţe, pot duce la discount-uri ce urcă rapid spre 2.000 euro.
Casând maşina la dealeri şi găsind tot acolo voucher-ul, în format electronic, au fost eliminaţi din schemă samsarii care, trăgând linie, au făcut mai mult rău decât bine. Posibilitatea de a ceda voucher-ul direct la dealer după ce ai casat maşina şi laşi pe altul să-şi cumpere una noua facilitează şi mai mult achiziţia şi n-ai cum să nu te întrebi de ce oare n-a funcţionat şi mai devreme Programul „Rabla” pe astfel de baze?
Rămâne de văzut cât de repede vor fi epuizate cele 17.000 de tichete, scoase, aşa cum şi trebuia, într-o singură tranşă. Cine are de casat casează! Cine are de cumpărat cumpără! Sigură că sunt şi cei care vor aştepta să primească şi degeaba dacă s-ar putea un voucher, însă, teoretic măcar, timpul n-ar trebui să lucreze în favoarea lor. Normal ar fi ca acest număr de vouchere să fie epuizat în puţine luni, însă ajung iar la ce spuneam mai sus: oferte şi avantaje sunt, cumpărători să fie!

