BMW X1 – Eleganta plina de incredere

Autoplay · august 15, 2009 · debut

Galerie foto

Cel mai nou membru al familiei de modele BMW X se distinge prin versatilitate, performante sportive si agilitate suprema in mediul urban si nu numai. Cu acest stil si aceasta aparitie, BMW X1 reprezinta epitomul elegantei plina de incredere, al functiei sofisticate si al caracterului stilat si modern.

Cu o tehnologie superioara a transmisiei, care include si sistemul inteligent de tractiune integrala BMW xDrive, si cu un interior care atrage prin caracterul modern si variabil, BMW X1 ofera calitatile ideale pentru o mobilitate cu adevarat versatila, care asigura o experienta autentica a condusului.

Pozitia ridicata a scaunelor si designul cockpit-ului orientat catre conducator imbunatatesc experienta emotionala a condusului. Materialele de calitate, suprafetele cu contururi sofisticate si BMW iDrive, disponibil in combinatie cu unul dintre sistemele optionale de navigatie, accentueaza inca de la inceput caracterul premium al modelului BMW X1.

In spate, compartimentul spatios ofera trei scaune de dimensiuni normale. Prin rabatarea spatarului, care este impartit in trei sectiuni si al carui unghi este reglabil, conducatorul si pasagerii beneficiaza de o crestere a volumului portbagajului de la 420 pina la 1.350 litri. Numeroasele facilitati de stocare adauga un plus de functionalitate si de valoare practica, in timp ce acoperisul panoramic   disponibil optional   asigura un sentiment si mai generos de spatiu.

BMW X1 stabileste un nou standard pentru placerea condusului in segmentul compact premium. Beneficiind de BMW EfficientDynamics, modelul ofera si un echilibru unic pentru un SAV intre performante si economia de carburant in cadrul segmentului modelelor BMW X.
BMW X1 se lanseaza pe piata cu un motor pe benzina, cu sase cilindri, si trei versiuni Diesel, cu patru cilindri.

Propulsorul cu sase cilindri dispusi in linie se afla in echiparea modelului BMW X1 xDrive28i, dispune de un carter din aliaj de magneziu si aluminiu, are gestiune a supapelor VALVETRONIC si dual VANOS, iar puterea maxima pe care o ofera este de 258 CP. BMW X1 xDrive23d are in echipare motor Diesel ce dezvolta 204 CP si dispune de tehnologia BMW TwinPower Turbo si de injectie directa common rail.

Motorul Diesel din echiparea modelului BMW X1 xDrive20d furnizeaza 177 CP, iar cel de la versiunea BMW X1 xDrive 18d are 143 CP, ambele beneficiind de injectie directa common rail, precum si de turbocompresor cu geometrie variabila a admisiei. Aceste motoare sint disponibile si pentru modelul BMW X1 sDrive20d si BMW X1 sDrive18d, echipate cu tractiune spate, oferind un consum mediu de 5,2 l/100 km si un nivel al emisiilor CO2 de 136 grame/km   cea mai eficienta si mai economica optiune pentru o placere a condusului plina de spontaneitate.