BMW Seria 5 Gran Turismo – EfficentDynamics intra in alt segment

Autoplay · decembrie 25, 2011 · debut

Galerie foto

Prin prezentarea unui concept auto fără precedent, complet inovator, BMW stabileşte un nou etalon în segmentul superior al clasei mijlocii. În premieră mondială, BMW Seria 5 Gran Turismo combină calităţile esenţiale ale unei limuzine de prestigiu cu cele ale unui Sports Activity Vehicle modern şi ale unui Gran Turismo clasic. Noul model se aşteaptă a fi lansat în România în ultima parte a acestui an.

Cu un design stilat şi elegant, acest automobil unic, cu patru locuri, dispune de o linie alungită la nivelul acoperişului, cu aspect specific unui coupe, şi de un hayon în două elemente. Interiorul foarte spaţios oferă un confort specific segmentului de lux, o poziţie a scaunelor uşor ridicată pentru un acces mai confortabil şi mai uşor, precum şi o vizibilitatea generală îmbunătăţită optimă pentru orice condiţii de trafic.

Aşa cum indică şi numele său, BMW Seria 5 Gran Turismo este automobilul ideal pentru o experienţă perfectă a călătoriei. Ambianţa luxoasă face ca pasagerii să se simtă imediat confortabil, spaţiul pentru picioare la locurile din spate este acelaşi ca la gama BMW Seria 7, cel la şezut este identic cu cel pentru BMW X5. În schimb, înclinaţia spătarului de la scaunele spate se poate regla individual în funcţie de nevoile şi dorinţele fiecărui pasager. |i cum scaunele spate se pot muta spre în faţă cu pînă la 100 milimetri, iar spătarele acestora pot fi rabatate complet la nevoie, capacitatea portbagajului poate fi mărită pînă la 1.700 litri.

Motoarele ‑ deopotrivă puternice şi eficiente ‑, Dynamic Drive Control (Controlul Dinamic al Transmisiei) disponibil standard, cea mai avansată tehnologie a suspensiei şi sistemele inovatoare de asistare a conducătorului contribuie la asigurarea unei experienţe cu adevărat unică în ceea ce priveşte călătoria.

Tehnologia transmisiei oferită la noul BMW Seria 5 Gran Turismo dispune de o gamă largă de inovaţii, beneficii furnizate graţie strategiei BMW EfficentDynamics care acum este lansată într‑un nou segment auto, ceea ce oferă un echilibru excelent între performanţele superioare şi economia de combustibil.

Un alt aspect important este introducerea unui motor nou, cu şase cilindri dispuşi în linie, la modelul BMW 535i Gran Turismo, care combină pentru prima dată tehnologia supraalimentării, High Precision Injection, şi gestiunea variabilă a supapelor, VALVETRONIC. Cu o cilindree de 3,0 litri, BMW TwinPower Turbo oferă 306 CP la o turaţie a motorului de 5.800 rpm, cu o reacţie remarcabilă, spontană şi directă, precum şi cu un vîrf al cuplului care se menţine constant la 400 Nm între 1.200 şi 5.000 rpm!

Vîrful gamei de motoare este propulsorul V8 TwinPower Turbo cu High Precision Injection de la modelul BMW 550i Gran Turismo, care dezvoltă o putere maximă de 407 CP pe o plajă a turaţiilor cuprinsă între 5.500 şi 6.400 rpm. Pentru a completa gama, BMW 530d Gran Turismo dispune de calităţi deosebite în ceea ce priveşte economia generală. Ultima generaţie a motorului Diesel de 3,0 litri ‑ cu şase cilindri dispuşi în linie şi carter complet din aluminiu, dar şi cu injecţie directă common‑rail cu piezoinjectoare ‑ atinge o putere maximă de 245 CP la 4.000 rpm şi are un consum mediu de combustibil, în ciclu mixt EU, de numai 6,5 litri/100 kilometri.

Prin gama largă de calităţi, BMW Seria 5 Gran Turismo îndeplineşte toate cerinţele unui public‑ţintă modern care are nevoie de un automobil ce oferă o armonie perfectă în îndeplinirea tuturor nevoilor din viaţa de zi cu zi ‑ atît ca maşină de companie, cu prestigiu şi elegantă, cît şi ca automobil pentru timpul liber.