Galerie foto
Conform datelor publicate astăzi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), locuitorii ţărilor din Uniunea Europeană şi EFTA (Elveţia, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) au cumpărat şi înmatriculat 1.203.958 de maşini noi în prima lună a anului 2017, cu 10,1% mai multe decât în perioada similară din 2016.
România a înregistrat a treia cea mai mare creştere a vânzărilor auto din regiune, după Letonia (+32,7%) şi Croaţia (+23,6%), respectiv de 21,7%, datorită celor 7.059 de vehicule achiziţionate în luna ianuarie.
În schimb, cele mai mai volume au fost raportate în Germania (241.399 de unităţi; +10,5%), Marea Britanie (174.564 de maşini; +2,9%), Italia (171.556 de automobile; +10,1%) şi Franţa (153.046 de vehicule; +10,6%).
La nivelul tuturor ţărilor din Uniunea Europeană şi EFTA, grupul german Volkswagen se situează şi în ianuarie 2017 pe primul loc în clasamentul livrărilor, cu un număr de 290.847 de vehicule (+10%), fiind urmat de francezii de la PSA (121.892 de maşini; +6,5%) şi Renault (108.072 de automobile; +10%).
Dacia a vândut 33.750 de vehicule în prima lună a acestui an, în Uniunea Europeană şi EFTA, un volum cu 9,6% mai mare decât cel consemnat în aceeaşi perioadă din 2016.

