Galerie foto
Diesel sau hybrid la drum lung?
Astfel ca "provocarea" lansata de dl Gabriel Manolache, directorul general al Toyota Iasi, de a merge la Salonul Auto de la Frankfurt cu Toyota Prius, nu putea fi decit acceptata. Desi la ora aceea consideram inca ideala deplasarea pe distante atit de lungi cu un model dotat cu motor Diesel, datorita in principal consumului scazut, am mai avut de facut fata si unei alte presupuneri. Aceea ca la viteze de deplasare mai mari, de pe autostrada, micutul motor de 1,5 litri va papa benzina de nu voi mai fi la fel de bucuros ca am apelat la Prius. Chiar daca acesta era un semn de intrebare cit se poate de serios n-am renuntat la a merge la Frankfurt cu Prius.
La inceput a fost 5,1
Era clar ca principalul lucru pe care urma sa-l urmaresc era legat de consum. Stiam ca in oras era imbatabil, trebuia insa sa vad daca in afara era chiar de speriat. Am resetat inainte de a pleca si mi-am promis ca nu voi mai face acest lucru pe traseu. Bagajele, deloc putine, ca doar plecam pentru o saptamina, au incaput fara emotii in portbagaj, dar ma gindeam ca prea mult nu mai poate fi umplut.
Pina sa ies din Romania, pe la Bors, am cam respectat limitele de viteza. Am mers pe la Tirgu Neamt, Toplita, Borsec, Reghin, Cluj, Oradea. Drumul a fost in general bun, doar in zona Toplitei se intarea ideea ca inca ma aflu in Romania. De amintit mi se amintea mereu acest lucru datorita ingustimii sale, dar am avut mare bafta de un trafic civilizat. Destul de aglomerat, dar fara parteneri teribilisti sau inconstienti, dupa care nu ma dau deloc in vint. Desi mai aveam suficienta benzina in rezervor am alimentat inainte de a trece in Ungaria, iar consumul mediu era cifrat, potrivit computerului de bord, la 5,1 litri/100 kilometri. Repet. N-am facut din condusul economic un tel, dar nici n-am prea trecut de 120 km/h. Consumul, trebuie sa recunosc, era cit se poate de onorabil.
Nu-i de mers pe incredere…
La vreo 20 kilometri dupa ce am intrat in Ungaria am oprit la o benzinarie pentru a cumpara vigneta. Nu m-am interesat deloc de cursul forint-euro, asa ca am mers pe corectitudine. Vigneta de care aveam eu nevoie costa vreo 2.500 forint. Mi-a scris omul de la casa ca 1 euro face vreo 170 forint. Mi s-a parut enorm, dar nici chef de cearta nu prea aveam. La doar citiva pasi, la un restaurant pe care chiar vi-l recomand sa incercati un gulas, un ospatar cit se poate de amabil avea un curs ceva mai bun pentru mine: 210 forint pentru 1 euro. Deja apreciam ca are obrazul subtire, insa adevarul aveam sa-l aflu abia a doua zi dimineata, dupa ce am achitat camera la hotelul din Budapesta. Cursul, mi-a spus receptionerul, era undeva la 250-260 forint pentru un euro! Deja si preturile afisate de benzinarii deveneau rezonabile, ca nu putea benzina sa coste in Ungaria spre 1 euro si jumatate litrul! Asa se ridica la ceva mai mult de un euro, insa de alimentat era clar ca voi alimenta la intoarcere doar de forint-ii ramasi necheltuiti.
Ce coada la ultima benzinarie din Austria!
A doua zi am pornit cu gindul la cit se va ridica consmul mediu pe autostrada. Aveam 1.000 de kilometri in fata, dar eram mult mai relaxat stiind ca marea lor majoritate ii voi parcurge fara eventuale emotii din partea soferilor de pe celalalt sens. N-am mai mers mult si am ajuns in Austria, unde am platit pe rovigneta cam jumatate din cit mi s-a cerut in Ungaria!
Viteza cu care ma deplasam a crescut simtitor si rar mai coboram sub 130-140 km/h. Obligatoriu la limitari sau pe portiunile unde se circula doar pe doua benzi. Consumul mediu a crescut si el. Treptat. 5,1. Apoi 5,2. Dar nu inspaimintator de repede. Am apasat si mai tare pe acceleratie. Desi nu cu multi cai putere in dotare, motorul pe benzina de 1,5 litri imi asculta comenzile si era chiar prompt. Si computerul de bord inregistra cresteri si am ajuns pe la vreo 5,5.
Nu eram chiar speriat, dar cind sa ies din Austria a trebuit sa alimentez. Iar lucrul asta s-a petrecut dupa mai bine de 800 kilometri, la o benzinarie la vreo 5 kilometri de Germania. Vreo sapte pompe ma asteptau, dar si cite vreo zece masini la fiecare pompa. Oare sa fi ramas toti dintr-o data fara benzina, asa ca mine? Mi-a explicat tipul care a alimentat ca e week-end (era duminica), dar cind l-am intrebat daca nu cumva in Austria e mai ieftina benzina decit in Germania a dat din cap afirmativ. Am platit 1,27 euro/litru si mi-am zis ca trebuie sa urmaresc cam la cit se ridica litrul in Germania.
Multe break-uri si monovolume mari
Pe autostrada, la aceeasi marca ajungea la 1,37 euro/litru, asa ca era explicabila coada imensa de la ultima benzinarie din Austria dinainte de Germania. Mai aveam ceva mai mult de 300 kilometri pina la destinatie, adica o simpla joaca. La o medie orara de 100 km, simpla de realizat pe autostrada, mai aveam nevoie de doar citeva ceasuri. Dar viteza medie a fost ceva mai ridicata pentru ca am vazut vitezometrul indicind si 180 km/h. Computerul de bord a reactionat si el dupa ce a stat mult timp la 5,7. A urcat la 5,8 si ma intrebam cind avea sa treaca de 6,0 litri/100 km. Am traversat de citeva ori Dunarea, dar granita de care am amintit intirzia sa se lase depasita. Si nici n-a mai crescut deloc. A ramas parca intepenita la 5,8 desi zic eu ca am mers si cu mai mult de 180 km/h. N-am vazut acest lucru pe vitezometru, pentru ca n-am urmarit asta.
De remarcat am remarcat ca majoritatea masinilor care ma depaseau erau break-uri Mercedes-Benz si BMW, precum si ca germanii prefera monovolumele mari. Niciodata n-am vazut atitea masini speciale care sa care calul pina la hipodrom, iar rulote am intilnit cu zecile. Spre seara am ajuns la destinatie, dar nu prea eram obosit. Pe de o parte distantele devin parca mai scurte cind se merge pe autostrada, iar confortul oferit de Prius a asigurat cealalta jumatate. Scaunele sint numai bune pentru deplasari lungi, aerul conditionat automat a avut o comportare ireprosabila, iar CD-player-ul cu magazie pentru 6 CD-uri stia sa citeasca si mp3-uri.
Am ajuns acasa cu 5,5
In mare ma cam lamurisem ca Prius este un companion excelent si pentru deplasari lungi. Nu prea stiam ce putea sa-mi mai demonstreze masina asta. Surprins am fost de faptul ca dupa ce am spalat-o parca nu se mai prindea praful de ea. Remarcasem eu curatenia de peste tot, dar nici dupa citeva ploi cazute si dupa citeva zile prin Germania tot stralucitoare era. Nici parbrizul nu era deloc prafuit. Dimineata gaseam masina acoperita de roua, dar in urma ei nu raminea nimic murdar.
Consumul n-a mai crescut deloc nici pe traseul de 40 kilometri cit ma desparteau de Frankfurt din locul unde eram cazat, nici cit am rulat prin orasul ce a gazduit cea de-a 62-a editie a prestigiosului salon auto. Prius era la loc de cinste in standul Toyota si ne vorbea despre zece ani de suprematie a celui mai important constructor mondial in privinta masinilor ecologice. Ceilalti mari constructori au inceput ofensiva "verde" acum un an la Paris, au continuat-o la Geneva, in primavara, si au pus-o pe tapet si la Frankfurt, indiferent de marime si putere. Daca ei fac abia primii pasi, Toyota deja vorbeste de certitudini, iar Prius mi-a mai risipit o intrebare, cea legata de capacitatea de incarcare a portbagajului. Dupa ceva cumparaturi pe drumul de intoarcere sacosele parca-si gaseau de la sine loc. De fiecare data inchideam cu emotie hayonul, dar tot mai raminea spatiu. Parca sporea. Nu insa si consumul, care se hotarise sa scada. Tot cu viteza destul de ridicata am mers, dar deja coborise la 5,7. Am ajuns in Romania cu rezervorul aproape gol, exact cum planuisem, si urma iarasi un traseu de citeva sute de kilometri pe obositoarele drumuri ale patriei.
Dar Prius am mai vazut in strainatate doar la Salon, ca pe sosele am intilnit doar in Cluj, una de culoare gri. O singura grija mai aveam, cea legata, bineinteles, de consum. Ei bine, am ajuns acasa cu 5,5 litri/100 kilometri. Nici nu mai adug eu ceva. Trageti voi concluziile!

