Reportaj Autoplay: Noul Subaru Crosstrek – Patru ași dintr-un foc!

Dragoș Gașpar · iulie 13, 2025 · reportaj

Deși ești mai familiarizat cu ținutele casual și sport, vine și vremea unui costum. Știi că nu ai un corp chiar foarte ușor de îmbrăcat. Nu ești subțirel, doar în obraji, sacoul ți se potrivește mărimea 56, iar la pantaloni – 52. Nici mersul la prea multe probe nu-i chiar binevenit, așa că încerci un costum „de gata”. N-ai cine știe ce așteptări. Ți se pare o corvoadă să tot probezi până s-o potrivi vreunul. Și nici acela cât să te mulțumească, dar totuși încerci. Îl vezi pe primul, îți place croiala, culoarea, dar nu poți avea norocul să fie chiar el alesul. Pui sacoul, vine ca turnat. Nicio cută, nici o jenă, nicăieri. Prinzi ceva curaj. Îmbraci pantalonii, dar totuși fără prea mare entuziasm. Nu-s nici prea largi în talie, nici prea strâmți, exact cum îți plac. Chiar și lungimea este bună, ar mai trebui foarte puțin scurtați ca să fie perfectă. Pui și sacoul, chiar că par un întreg. Și te și prinde bine costumul, dar probabil deja vă pierdeți răbdarea. Ce legătură are proba unui costum cu Noul Subaru Crosstrek? Descoperiți în rândurile următoare.

Subaru are de ani buni în gama de modele un SUV poziționat sub Forester. Noul Crosstrek poate fi încadrat în zona SUV-urilor de clasă compactă, dar parcă ar avea și alură de crossover. Că a depășit linia dintre SUV și crossover cu roțile din față sau cu cele din spate contează mai puțin, dar Crosstrek, model pus la dispoziție de dealerul Open Auto Center Iași, îi va mulțumi deopotrivă pe cei care întorc capul după un hatchback reușit, dar și pe cei care văd înainte de toate utilitatea unui break. Subaru Crosstrek pare a avea toții așii pentru a mulțumi cât mai multe gusturi, designul nefiind unul cuceritor chiar de la prima privire, dar nici nu este exclus să te câștige puțin câte puțin, pas cu pas, plimbare după plimbare.

După ce am conectat telefonul, am trecut la reglajele asupra scaunului care știe să poziționeze și șezutul pentru o poziție cât mai confortabilă. Impactul cu instalația audio este unul surprinzător. N-am zărit semnătura vreunui producător premium, dar calitatea sunetului era mult peste medie, ba chiar peste sisteme cu pretenții la alți constructori. Mai mult, deși plaja de reglaje era destul de largă, mai aveai la dispoziție și un bass virtual dacă voiai ca muzica să-ți ajungă mai întâi în stomac. Setări multiple, incluse în generosul display bine integrat în consola centrală. Touch de calitate, butoane la vedere pentru funcțiile cele mai importante, totul pentru a fi accesat cât mai ușor. N-am găsit repede cum să anulez funcția Start/Stop, deși nu era deloc deranjantă. Când așteptam la semafor, pe afișajul clasic al cadranului de bord îmi apărea „EV” și am uitat să vă spun că mașina are și un motoraș electric, fiind încadrată ca mild-hybrid.

Noul Crosstrek este dotat cu un motor BOXER pe benzină de 2.0 litri și 136 CP. Aspirat, firește. Pot părea puțini căluți la prima vedere, dar sunt bine antrenați și toți gata să tragă în aceeași direcție. Am văzut pe volan, în dreapta jos, două butoane, „S” și „I”, iar când am apăsat pe „S” am primit confirmarea că începeam să rulez pe un mod sportiv, atât de drag mie de la Impreza WRX STi. Motorul sună sportiv, nu te înfioară, dar îți transmite siguranță. Schimbă discret după 5.000 de ture, mașina trece repede de vitezele legale și are o dinamică ireproșabilă. Suspensia este atât de bine setată încât virajele pot fi abordate mai sportiv, fără a le „tăia” sau a călca inutil pedala de frână care la nevoie, adică la o călcare brutală, asigură o oprire lină fără a amesteca prin habitaclu tot ce nu poartă centură de siguranță. Direcția este precisă, mașina sprintează eficient, iar la viteze mari, dacă și volumul instalației audio este destul de ridicat și ai depășit un pic banda de deplasare, volanul este corectat imediat spre cealaltă direcție, dar și volumul este redus aproape de tot!

Ești în permanență asistat, ghidat, ba chiar am auzit „banda din dreapta ocupată”. N-am știut la ce se referă, dar peste vreo două sute de metri am văzut lucrări. Cum unde? Pe banda din dreapta, adică pe prima bandă de deplasare. Nu cred că lipsește vreun sistem de siguranță util, dar să nu uit dacă tot am amintit de scăderea bruscă a volumului că am constatat același lucru și când parcam în marșarier și mă apropriam de un obstacol.

Mașina lungă de 4,50 metri și înaltă de 1,60 metri are în X-Mode trei variante în funcție de suprafața de rulare. Eu am mers pe NORMAL, dar am văzut că mai erau disponibile SNOW/DIRT, respectiv unul cu zăpadă mare/MUD. Tracțiune integrală, confort deplin și pe macadam, și pe asfalt, și prin denivelări mici, de fapt peste tot pe unde am rulat cu o mașină potrivită pentru orice fel de deplasare. De la cele prin oraș cu foarte puțini kilometri (doi-trei), unde consumul mediu se situează pe la 13-14 la sută dacă nu vrei să conduci economic, până le cele lungi, unde indiferent cum ai călca pedala de accelerație nu prea cred că vei trece de 12 la sută.  

Ar fi multe de spus despre mașina care are o garanție de 8 ani fără limită de kilometri! Multe dotări le voi uita, de aceea mai bine las o poză mai jos. Crosstrek testat are dotări la cel mai înalt nivel de echipare și beneficiază de un preț promoțional de 37.850 de euro (cu TVA). Aș lua cu mine fără ezitare instalația audio și suspensia despre care n-aș ști la ce model am mai găsit-o atât de bine setată încât să se potrivească și la condusul sportiv, dar și la denivelările mici, încât orice deplasare să fie confortabilă, mai ales că sunt îndeplinite toate condițiile pentru a pleca la volanul Noului Subaru Crosstrek departe, cât mai departe, chiar și îmbrăcat într-un costum, potrivit însă pentru orice eveniment!