Compania Lynk & Co estimează că va deveni profitabilă în Europa în cel mult 2 ani

Autoplay · octombrie 18, 2021 · BRAND

Marca auto Lynk & Co – parte a grupului chinez Geely alături de Volvo și Polestar – vinde și închiriază mașini către clienți pe baza unor subscripții lunare, iar această strategie o va ajuta să devină profitabilă în Europa în cel mult 2 ani, potrivit declarației date de către CEO-ul Alain Visser.

„Putem fi profitabili într-un timp surprinzător de scurt, 1 sau 2 ani”, a precizat Visser în cadrul unei conferințe ce a avut loc săptămâna trecută, în apropierea orașului german Stuttgart, informează publicația Automotive News Europe.

Alain Visser a lucrat pentru General Motors, Ford și Volvo înainte de a prelua conducerea asupra firmei Lynk & Co. Din portofoliul mărcii pe care o supervizează face parte în prezent doar SUV-ul compact 01, disponibil cu opțiuni de motorizare hibrid și plug-in hybrid, cu prețuri ce variază între 35.000 și 42.000 de euro. Vânzările brand-ului au însumat 17.077 de unități în primul semestru din 2021, în creștere cu 29% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Însă de un succes și mai mare se bucură abonamentele lunare, în număr de aproximativ 25.000 la sfârșitul lunii septembrie. „Există un conflict de interese între a închiria și a vinde mașini. Lynk & Co nu are nevoie să vândă mașini”, a subliniat Visser.

Următorul model din gama companiei va beneficia de propulsie 100% electrică, dar pentru moment nu se știe când va fi lansat oficial pe piață.