Livrările de mașini electrice ale grupului Volkswagen s-au dublat în ultimele 3 luni

Autoplay · octombrie 18, 2021 · BRAND

Grupul german Volkswagen și-a continuat ofensiva globală în segmentul vehiculelor cu propulsie 100% electrică și în trimestrul al treilea din acest an. În ciuda crizei mondiale de semiconductori, compania a livrat 122.100 de automobile electrice în perioada iulie – septembrie 2021, un volum mai mare cu 109% față de același interval din 2020. Creșterea a fost susținută în special de piața din China, acolo unde au fost comercializate 28.900 de mașini electrice ale grupului Volkswagen în trimestrul al treilea, comparativ cu 18.300 de unități livrate în prima jumătate a anului 2021.

Drept urmare, vehiculele electrice au ajuns să reprezinte peste 6% din vânzările consemnate de mărcile Volkswagen în perioada iulie – septembrie 2021. În total, de la începutul anului 2021, compania a livrat la nivel global 293.100 de mașini capabile să ruleze fără emisii de noxe, în creștere cu 138% față de intervalul ianuarie – septembrie 2020.

În ceea ce privește distribuția pe regiuni, Europa se află pe primul loc în acest clasament, cu 209.800 de automobile vândute de brand-ului grupului Volkswagen în primele nouă luni din 2021 și o cotă de 72%. Pe poziția secundă se situează China, cu 47.200 de unități, urmată de Statele Unite ale Americii (27.300 de mașini electrice).

„Ofensiva noastră electrică avansează în continuare la viteză maximă: suntem în mod clar numărul 1 în segmentul electric în Europa și numărul 2 în SUA. În China, am obținut rezultate foarte bune în trimestrul al treilea, livrările de mașini electrice fiind cu aproape 60% mai mari decât în tot semestrul întâi”, a declarat Christian Dahlheim, directorul de vânzări al grupului Volkswagen.

Până la sfârșitul lunii septembrie, marca Volkswagen a livrat 167.800 de automobile electrice la nivel global, fiind urmată de Audi (52.800 de vehicule), Škoda (32.100 de mașini), Porsche (28.600 de unități) și Seat (8.800 de automobile). Clasamentul pe modele este condus de Volkswagen ID.4, cu 72.700 de unități, iar celelalte locuri sunt ocupate de Volkswagen ID.3 (52.700 de exemplare), Audi e-tron (36.100 de vehicule), Porsche Taycan (28.600 de mașini) și Škoda Enyaq iV (28.200 de automobile).