Cel dintâi vehicul hibrid de înaltă performanță dezvoltat de divizia Mercedes-AMG a grupului german Daimler se pregătește să intre în producția de serie pentru a le permite clienților din întreaga lume să testeze o serie de tehnologii avansate, inspirate de cele folosite de monoposturile din Formula 1. Noul Mercedes-AMG GT 63 S E PERFORMANCE dispune de un sistem de propulsie inovator, care integrează un motor electric și o baterie pe puntea spate, pentru a combina dinamica excepțională a condusului cu o eficiență superioară.
Modelul beneficiază de o unitate V8 biturbo de 4 litri care dezvoltă în total 620 kW (echivalentul a 843 CP) și un cuplu maxim de peste 1.400 Nm, cu sprijinul propulsorului electric de 150 kW (204 CP). Motorul electric a fost integrat pe puntea spate alături de o cutie de viteze automată cu două trepte și un diferențial electronic cu alunecare limitată. Tot în zona respectivă a fost amplasată și bateria ultraușoară construită la Affalterbach, acest design compact aducând numeroase avantaje în ceea ce privește agilitatea mașinii și transferul optim al puterii către cele patru roți.
GT 63 S E PERFORMANCE este cel mai puternic vehicul de serie produs până acum la Affalterbach, el având nevoie de numai 2,9 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h, viteza maximă atinsă fiind de 316 km/h. Bateria litiu-ion cu o capacitate de 6,1 kWh de care dispune noul model a fost creată pentru sprijini livrarea rapidă a puterii, nu pentru a garanta o valoare mare a autonomiei electrice. La baza performanței acestui acumulator de 400 de volți se află sistemul inovator de răcire ce permite unui lichid fără proprietăți de conductibilitate electrică să circule în jurul tuturor celor 560 de celule pentru a le reduce temperatura până la un nivel care să asigure funcționarea optimă. Drept urmare, procesul de regenerare a energiei electrice pornește de fiecare dată când conducătorul auto ridică piciorul de pe pedala de accelerație, fără a fi nevoie să apese frâna.

Tehnologia AMG DYNAMIC SELECT le permite șoferilor să aleagă dintr-un număr de șapte moduri diferite de rulare – „Electric”, „Comfort”, „Sport”, „Sport+”, „RACE”, „Slippery” și „Individual” – configurate în așa fel încât să ofere experiențe variate pe durata condusului, de la foarte eficiente la foarte dinamice. Fiecare dintre aceste moduri ajustează parametrii importanți ai mașinii, cum ar fi răspunsul trenului de rulare și al transmisiei, caracteristicile direcției, rigiditatea suspensiei și sunetul de evacuare. Selectarea opțiunii dorite se poate face prin intermediul butonului rotativ de pe consola centrală sau al butoanelor de pe volanul multifuncțional.
„Odată cu noul Mercedes-AMG GT 63 S E PERFORMANCE ne transportăm ADN-ul specific spre un viitor electrificat. În acest scop, ne urmăm propriul drum tehnic, lucru pe care AMG l-a făcut întotdeauna. Noul hibrid de performanță a fost dezvoltat în totalitate la Affalterbach pentru a oferi un nivel fascinant de dinamică a condusului și a promova emblema E PERFORMANCE. Prin acest nou concept ne deschidem și către noi grupuri de clienți care vor experimenta Mercedes-AMG ca pe un brand premium de performanță al secolului 21”, a declarat Philipp Schiemer, președintele consiliului de administrație al diviziei Mercedes-AMG.
În ceea ce privește designul exterior, noul Mercedes-AMG GT 63 S E PERFORMANCE se remarcă printr-un număr mare de elemente care au rolul de a scoate în evidență calitățile sportive ale vehiculului. Printre acestea se află liniile ușor rotunjite ale caroseriei, fantele de ventilație de mari dimensiuni amplasate în partea din față, jantele din aliaj cu diametrul de 20 sau 21 inch și cele două terminații ale sistemului de evacuare. La interior se remarcă, printre altele, ecranul de mari dimensiuni amplasat pe bord prin intermediul căruia pot fi accesate informații relevante despre funcționarea mașinii și pot fi controlate funcțiile sistemului de infotainment MBUX.



