Mercedes campioană, Hamilton – aproape…

Autoplay · octombrie 21, 2019 · cockpit

Ameninţat, cel puţin teoretic de taifunul Halgidis, cel care a pus pe jar organizatorii Cupei Mondiale de rugby, Marele Premiu al Japoniei la automobilism şi-a derulat tururile fără probleme şi aici mă refer la favoriţii competiţiei. Pentru că, după ce Hamilton reuşise, prin victoria de la Soci, să întrerupă seria pozitivă a lui Leclerc, monegascul părând să devină un challanger de temut pe finalul de campionat, dar şi o încercare de revenire a lui Vettel, în Ţara Soarelui Răsare a fost rândul lui Bottas, coechipierul lui Lewis de la Mercedes, să treacă primul linia de sosire. Aceasta după un start spectaculos, în care i-a depăşit pe cei doi ferrarişti, aflaţi în ordinea Vettel – Leclerc pe prima linie a grilei de start. Leclerc a fost angrenat, apoi, şi în singurul incident al cursei care a dus la singurul abandon, semnat Verstappen.

Aşa că Valteri Bottas s-a impus, lucru care, coroborat cu locul al treilea de pe podium obţinut de Hamilton, a dus la victoria matematică a echipei Mercedes în întrecerea constructorilor, chiar dacă au mai rămas patru Mari Premii de alergat.

La piloţi, Hamilton stă, bine-merci, în fotoliul de lider, cu 338 de puncte, suficiente, cred, pentru un nou titlu, urmăritorul său fiind Bottas 274, al treilea rămânând Leclerc 221 puncte. Doar o minune… vorba cântecului.