Compania britanică Jaguar ia în considerare posibilitatea de a lansa o variantă cu propulsie electrică a mașinii sport F-Type, în anul 2021.
Succesorul modelului F-Type va debuta peste cel puțin doi ani, deși actualul automobil se află pe piață de ceva vreme, având în vedere faptul că directorul de design al mărcii, Ian Callum, a subliniat că vom vedea în acest caz un ciclu de viață mai mare decât pentru alte vehicule.
De asemenea, Callum a confirmat că Jaguar va oferi o nouă generație F-Type, chiar dacă segmentul mașinilor sport nu înregistrează o creștere spectaculoasă a vânzărilor, notează Autocar.co.uk.
Dezvoltarea derivatei electrice le va permite designerilor și inginerilor să creeze un stil curajos. Bateriile vor fi instalate sub podea pentru a obține unui centru de greutate poziționat mai jos, iar structura din aluminiu va suferi unele modificări pentru a compensa greutatea suplimentară adusă de pachetul de acumulatori.
SUV-ul I-Pace este echipat în prezent cu două motoare electrice în stare să genereze 197 CP și un pachet de baterii de 90 kWh, însă densitatea de energie a acumulatorilor va trebui îmbunătățită pentru a se ridica la nivelul performanțelor promise de F-Type.
