Primele unități ale SUV-ului Seat Tarraco au părăsit linia de asamblare

Autoplay · octombrie 22, 2018 · Știri

Pentru prima dată după aproape 20 de ani, uzina Volkswagen din Wolfsburg produce un model al altui brand din cadrul grupului german. SUV-ul spaniol Seat Tarraco a fost desenat și dezvoltat la Barcelona, pe baza platformei MQB, iar acum este construit pe aceeași linie de asamblare ca modelele Volkswagen Tiguan și Touran.

De-a lungul istoriei, fabrica Volkswagen din Wolfsburg a mai produs automobile ale altor mărci. Angajații uzinei au fost responsabili de construirea vehiculelor Seat Arosa în perioada 1996-1998, Audi 50 în intervalul 1974-1978, Audi 80 între anii 1994-1998 și Audi 100 începând din 1993 și până în 1997.

Tarraco este cel de-al treilea SUV inclus în gama companiei spaniole Seat, după modelele Ateca și Arona.