Ford anunță că va mări producția supercar-ului GT

Autoplay · octombrie 22, 2018 · Știri

Marca americană Ford informează că asamblarea modelului de înaltă performanță GT se va întinde pe încă aproape doi ani, ca urmare a cererii impresionante venite din partea clienților. În total, în această perioadă, vor fi construite în jur de 1.350 de unități ale popularului supercar.

În data de 1 noiembrie, compania va redeschide pagina de internet prin intermediul căreia oamenii din întreaga lume vor avea posibilitatea de a-și exprima dorința de a cumpăra unul dintre exemplarele Ford GT. Aplicațiile vor putea fi trimise timp de o lună.

Ford spunea inițial că va produce 1.000 de exemplare ale automobilului GT, în decursul a patru ani. Vehiculul prevăzut cu arhitectură din fibră de carbon, aerodinamică activă și un propulsor V6 EcoBoost twin-turbo de 3,5 litri capabil să permită atingerea vitezei maxime de 347 km/h a intrat pe linia de asamblare în decembrie 2016.

Ultima serie de modele Ford GT va fi construită în perioada 2020 – 2022.