Vacanţă agitată

Autoplay · august 20, 2018 · cockpit

Vacanţa de vară a Formulei 1, cel puţin în acest sezon, este departe de a fi una liniştită, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Şi acest lucru se datorează echilibrului existent în disputa pentru titlul mondial, atât la piloţi cât şi la constructori.

Revenirea puternică în joc a echipelor Ferrari şi Red Bull face ca întrecerea din acest an să aibă un caracter mult mai atractiv, momentele de virtuozitate a piloţilor completând impresia de dispută acerbă. Permutările din fruntea clasamentului, în duelul Hamilton – Vettel intervenind şi Verstapen, Raikkonen sau Bottas, au o frecvenţă mult mai mare decât în sezoanele trecute, lucru care creşte spectaculozitatea întrecerii, în condiţiile în care ambianţa sonoră a curselor de F1, care făcea toţi banii, a scăzut în intensitate, motoarele de astăzi fiind foarte liniştite. Şi dacă nu este zumzăială pe pistă, atunci să fie aglomeraţie pe podiumul întrecerii pentru a menţine interesul publicului la cotele cele mai înalte.

După vacanţă urmează câteva curse interesante, una dintre ele pe terenul propriu al Scuderiei, aşa că, să fim conectaţi.