Jaguar nu respinge ideea unui SUV mai mare decât F-Pace

Autoplay · aprilie 3, 2018 · Știri

Având în vedere popularitatea în continuă creștere de care se bucură SUV-urile și crossover-ele, nu este de mirare că marca britanică Jaguar ia în considerare posibilitatea de a lansa un model poziționat peste F-Pace.

Matthew Wiesner, managerul diviziei australiene a grupului Jaguar Land Rover (JLR), a declarat în cadrul unui interviu acordat recent publicației GoAuto că este analizată ipoteza extinderii gamei de produse cu un SUV de mari dimensiuni.

„Toate opțiunile sunt luate în calcul, atâta vreme cât sunt respectate standardele impuse de Jaguar. Dacă pot fi livrate performanțele promise de Jaguar, atunci opțiunea este pe masă”, a subliniat Wiesner.

Oficialul JLR a mai spus că, în cazul în care va primi aprobarea de producție, noul SUV de clasă mare al brand-ului Jaguar ar trebui să se diferențieze în mod evident de vehiculele aflate în liniile Range Rover și Land Rover. Însă rolul vârfului de gamă va fi jucat în continuare de sedanul XJ.