Compania franceză Renault are de gând să ofere o gamă de vehicule cât mai variată cu scopul de a se menține în prima linie a industriei auto.
Laurens van den Acker, directorul de design al Renault, a declarat pentru publicația britanică Autocar că se dorește extinderea prezenței în toate segmentele pentru a fi atinse în acest fel obiectivele ambițioase privind volumele de vânzări.
„Credem că este important să avem ambele sectoare acoperite, de la mașinile particulare până la taxiurile robotizate fără șofer. Am demonstrat prin conceptul Symbioz cum ar putea arăta un vehicul autonom din gama noastră, dar vom produce în continuare și mașini care pot fi conduse”, a precizat oficialul Renault.
De asemenea, Laurens van den Acker a mai spus că se vrea o intensificare a colaborărilor externe pentru a accelera dezvoltarea noilor tehnologii, în condițiile în care Renault, Nissan și Mitsubishi plănuiesc să lanseze 15 modele cu abilități de rulare autonomă până în anul 2022.
