Galerie foto
Cel mai recent model Land Rover reprezintă reuşita supremă în categoria SUV-urilor premium. Este, fără echivoc, cel mai rapid, agil şi fiabil Land Rover construit vreodată, conform declaraţiilor producătorului. Dezvoltat simultan cu mult apreciatul model All-New Range Rover, Noul Range Rover Sport oferă cea mai bună dinamică on-road de până acum, aceasta fiind dublată de o capacitate de adaptare la toate tipurile de teren, la cele mai înalte standarde. Noul model oferă clienţilor nu doar un exterior mai robust şi mai puternic, ci şi un interior mai luxos şi mai flexibil, fiind prevăzut cu opţiunea de suplimentare a scaunelor, 5+2 locuri.
Curajos, puternic şi solid
Dinamicul Range Rover Sport dispune de un exterior îndrăzneţ, robust şi modern din dorinţa de a evidenţia faptul că performanţa generată în timpul condusului a fost îmbunătăţită şi pentru a se poziţiona între Range Rover şi Evoque datorită numeroaselor elemente pe care le au în comun.
Vehiculul vine cu o interpretare proaspătă a designului distinctiv propus de modelul anterior, îmbinând cu succes aspectul contemporan cu utilizarea eficientă a spaţiului. Noul Sport este cu doar 62 mm mai lung decât predecesorul său (4.850 mm), însă este mai scurt decât alte SUV-uri cu 7 locuri şi majoritatea sedanurilor din segmentul E, oferind o manevrabilitate crescută şi simplificând parcarea. Cu toate acestea, el are un ampatament cu 178 mm mai lung şi pune la dispoziţia pasagerilor un spaţiu mai mare, accesul către scaunele din spate făcându-se mult mai uşor. Distanţele dintre centrul roţilor şi extremităţile maşinii sunt mai mici, iar lăţimea a crescut cu 55 mm, conferindu-i o înfăţişare mai modernă.
Datorită unghiului în care este poziţionat parbrizul, profilului mai rotunjit şi mai jos, precum şi plafonului uşor oblic, noul Range Rover Sport este cu 8% mai aerodinamic decât modelul precedent (coeficientul aerodinamic fiind 0,34). Noul Sport este cu 149 mm mai scurt şi cu 55 mm mai jos decât noul Range Rover şi cântăreşte cu 45 kg mai puţin.
Deşi a fost dezvoltat în paralel cu Range Rover şi are multe elemente în comun cu maşina-soră, noul Range Rover Sport beneficiază de componente unice în procent de 75%, o cifră semnificativă care influenţează direct modul în care arată şi se comportă noul Sport.
Cele mai multe abilităţi într-un singur SUV
Noul Range Rover Sport a fost creat pentru a oferi o dinamică îmbunătăţită în timpul deplasării pe asfalt, completată de o manevrabilitate mai uşoară şi mai agilă, dar şi de mult rafinament. Suspensiile din aluminiu sunt total independente, având un dublu braţ în faţă şi un sistem avansat multi-link în spate.
Cea de-a cincea generaţie de suspensii pneumatice permite ridicarea gărzii la sol până la 115 mm, cel mai scăzut nivel fiind de 50 mm – potrivit pentru intrarea sau ieşirea facilă dintr-un spaţiu îngust. O extensie automată declanşată de senzori şi o alta manuală ajută la ridicarea maşinii cu 35 mm, garda la sol ajungând astfel la 185 mm.
Noul sistem de suspensii pe aer, cu ajutorul setării intermediare prin care se ridică garda la sol cu 35 mm, denotă faptul că modul off-road poate fi disponibil şi la viteze mai mari (80 km/h faţă de 50 km/h), fiind de folos pe porţiunile de drum cu mult noroi.
Patru motoare încă din momentul lansării, urmate de un sistem hibrid
Din clipa apariţiei pe piaţă, persoanele care vor dori să cumpere noul Range Rover Sport vor putea alege unul dintre cele patru motoare propuse de producătorul auto britanic – două motoare turbo pe benzină (5,0 litri S/C V8 cu 510 CP şi 3,0 litri S/C V6 cu 340 CP) şi două Diesel (3,0 litri TDV6 cu 258 CP şi SDV6 cu 292 CP). Linia grupurilor motopropulsoare va fi extinsă în cursul acestui an cu o versiune Diesel de înaltă performanţă, de 4,4 litri SDV8 cu 339 CP. În plus, un inovator model hibrid va putea fi comandat de la sfârşitul acestui an, livrările urmând să înceapă din 2014.
În cadrul întregii game, timpul de accelerare de la 0 la 100 km/h porneşte de la mai puţin de 5 secunde, consumul de combustibil este cu 24% mai scăzut (în funcţie de model), iar emisiile de CO2 încep de la 194 g/km. Toate motoarele Diesel şi pe benzină disponibile pe noul Range Rover Sport sunt conectate la o cutie de viteze automată, în opt trepte, ZF 8 HP70, controlată electronic.
Greutatea redusă a noului Sport face posibilă instalarea unui motor mai mic şi mai uşor, cum ar fi unul cu patru cilindri. Această maşină ar putea cântări cel mult 2.000 kg, cu peste 500 kg mai puţin decât predecesorul model considerat a fi cel mai uşor.
Primul din clasă cu structura din aluminiu
Noul Range Rover Sport este primul vehicul din segmentul său care dispune de caroseria realizată în întregime din aluminiu, iar acest aspect conferă nu doar o agilitate şi o dinamică sporită în timpul condusului, ci măreşte durabilitatea maşinii şi îi reduce semnificativ greutatea.
Caroseria uşoară a noului model, construit în paralel cu mult apreciatul Range Rover, este alcătuită din numeroase componente presate şi extrudate din aluminiu, astfel că forţa este concentrată fix în zonele unde greutatea este mai mare. Platforma vehiculului este cu 39% mai uşoară decât cea a precedentului model.
În 2014, eficienţa noului Sport va fi îmbunătăţită odată cu lansarea sistemului hibrid-Diesel care generează emisii de CO2 de 169 g/km.
Toate modelele din această gamă sunt prevăzute cu sistem inteligent Stop/Start, reducând consumul de combustibil cu până la 7%.
Interior modern şi luxos, cu un caracter sport puternic
Interiorul noului Range Rover Sport reflectă o îmbinare unică între stil şi lux, dispunând de linii elegante şi puternice, materiale de bună calitate şi multe elemente care vin să susţină caracterul sportiv. Formele arhitecturale din interior au fost potenţate de suprafeţele netede frumos executate, materialele luxoase regăsindu-se în multe puncte-cheie ale habitaclului.
Ambientul sportiv al interiorului este sprijinit şi de volanul mai gros şi cu diametrul redus, schimbătorul de viteze vertical, consola centrală mai înaltă, iluminatul diferit în funcţie de dispoziţie şi scaunele mai mari. Opţiunea Command Driving Position (CDP) combină controlul şi încrederea oferite de Range Rover cu poziţionarea sportivă a scaunelor, similar celei întâlnite la Evoque.
Pasagerii din spate vor călători mai confortabil deoarece distanţa dintre scaune s-a mărit cu 24 mm, iar lăţimea a crescut şi ea. De asemenea, poate fi instalat un al treilea rând de scaune în situaţii excepţionale. În restul timpului aceste scaune sunt strânse fără a micşora din volumul portbagajului.
Orientat către client şi siguranţa acestuia
Noul Range Rover Sport a fost dezvoltat ca un vehicul ce nu este dispus să facă nici un fel de compromis şi se adaptează perfect la orice stil de viaţă. El a fost creat pentru a încorpora cele mai noi tehnologii orientate către client şi siguranţa acestuia, cu scopul de a spori confortul şi încrederea celui aflat în spatele volanului.
Şoferul este în permanenţă conectat la vehiculul său, putând afla în acelaşi timp ce se întâmplă acasă sau la serviciu prin intermediul tehnologiei „Connected car”. Conducătorul auto poate verifica starea maşinii sale cu ajutorul unei aplicaţii instalate pe telefonul mobil, alte funcţii opţionale fiind Stolen Vehicle Tracking, Emergency Call şi Land Rover Assist Call. Totodată, în interior poate fi instalată o conexiune Wi-Fi pentru ca pasagerii să-şi poată conecta telefoanele sau tabletele la internet.
Un display opţional îi prezintă şoferului date pe care doreşte să le afle, fără a-şi lua privirea de la drum, folosind o tehnologie cu laser pentru un contrast mai mare şi o claritate superioară.
Noul model dispune de un sistem de camere video digitale care permit trei tipuri de asistenţă acordată şoferului: Lane Departure Warning, Traffic Sign Recognition şi Automatic High Beam Assist. O altă inovaţie o constituie funcţia Wade Sensing, care oferă informaţii amănunţite în timpul deplasării prin apă, fiind foarte utilă acum când adâncimea la care se poate scufunda Sport a crescut cu 150 mm şi a ajuns la 850 mm.
Ca o concluzie
Noul Range Rover Sport, graţie versatilităţii lui crescute, va continua succesul predecesorului său, care a devenit repede unul dintre cele mai populare modele fabricate de Land Rover, vânzările totale depăşind 380.000 de unităţi după lansarea din 2005.
Maşina va fi construită în cadrul uzinei din Solihull, Marea Britanie. Disponibilă spre vânzare începând din cel de-al treilea trimestru al anului 2013, noul Sport va pătrunde treptat pe 169 de pieţe din toată lumea. Cei mai mulţi dintre clienţi vor putea alege din patru versiuni puse la dispoziţie de către producător (S, SE, HSE şi Autobiography), alături de noile variante „Dynamic” ale modelelor HSE şi Autobiography. O varietate de nuanţe, finisaje şi detalii le va permite cumpărătorilor să-şi personalizeze SUV-ul dorit.

