Galerie foto
Organizaţia Euro NCAP a anunţat astăzi rezultatele primelor teste efectuate de specialiştii săi în anul 2017, care au vizat modelele Volvo S90 şi V90, precum şi Ford Mustang.
Sedanul S90 şi break-ul V90 au fost lansate anul trecut de constructorul auto suedez şi au fost prevăzute cu tehnologiile avansate regăsite şi la SUV-ul XC90. Tocmai aceste sisteme le-au ajutat să se descurce extrem de bine în cadrul încercărilor la care au fost supuse de către experţii Euro NCAP.
Noile Volvo S90 şi V90 sunt echipate în mod standard cu o funcţie de frânare autonomă în caz de urgenţă capabilă să detecteze atât maşinile cât şi pietonii care apar în faţa vehiculului. Ele au obţinut un scor mai mare decât toate automobilele testate de Euro NCAP în 2016, fapt care le poziţionează în clasamentul celor mai sigure trei modele din toate timpurile.
Punctajele adjudecate de S90 şi V90, în funcţie de categorie, sunt următoarele: 95% – protecţia pasagerilor adulţi, 80% – protecţia pasagerilor copii, 76% – protecţia pietonilor şi 93% – sistemele de siguranţă şi asistenţă.
În schimb, Ford Mustang a primit doar două stele din partea Euro NCAP în special din cauza faptului că airbag-urile frontale nu s-au umflat suficient de mult pentru a asigura o bună protecţie şoferului şi pasagerului din dreapta.

