Galerie foto
Noul Fiat 500L îmbină stilul deja consacrat al modelului 500 cu funcţionalitatea designului propus de Fiat. Dezvoltat pe principiul „eficienţa spaţiului”, vehiculul sfidează regulile tradiţionale datorită interiorului specific unui mini MPV, senzaţiei de a conduce un mic SUV şi nivelului ridicat de eficienţă caracteristic unei maşini compacte. Prin respectarea acestei noi reţete, Fiat 500L adună laolaltă caracteristici particulare mai multor clase ca să ofere un concept de maşină specială şi versatilă, care constituie o alternativă viabilă pentru vehiculele din segmentele B şi C.
Folosirea eficientă a spaţiului
Modelul 500L este complet nou în ceea ce priveşte modul în care îşi prezintă stilul individual, se pune în legătură cu lumea înconjurătoare şi îşi deschide uşile spre o nouă experienţă la bordul său. Litera „L” din denumire însumează trei dimensiuni propuse de noua soluţie Fiat: „Large” – cu semnificaţia de funcţional şi spaţios, „Light” – traducându-se prin uşurinţa cu care utilizatorul poate manevra tehnologiile din interior şi impactul redus asupra naturii şi „Loft” – un mediu în care oamenii îşi pot trăi viaţa frumos.
Fiat 500L surprinde stilul italian într-un mod diferit şi interpretează capacitatea specifică producătorului auto de a concepe şi proiecta maşini inovatoare în substanţă şi formă. Substanţa este transpusă prin conceptul de „eficienţă a spaţiului” care caracterizează aproape toate vehiculele Fiat din istorie. La fel cum modelul 600 Multipla a fost un precursor al conceptului de maşină compactă folosită pentru transportul persoanelor, aşa varianta 500L constituie o nouă interpretare a filosofiei Simply More care se aplică principiului „Multispace”. Fiat 500L oferă o înfăţişare nouă categoriei maşinilor compacte destinate familiilor moderne, prin preluarea unor detalii stilistice de la modelul 500, care au fost anterior modificate de designeri.
Potrivit unui studiu recent, lungimea medie a maşinilor vândute în Europa este de 4,1 metri. Aceasta este o dimensiune standard care le permite utilizatorilor să călătorească plăcut şi să se deplaseze cu uşurinţă în trafic. Fiat 500L are 4,15 metri lungime, dar adevăratul său avantaj competitiv este faptul că, datorită celor 7 cm în plus faţă de modelul Punto, el poate transporta cinci pasageri care au câte 2 metri înălţime şi cinci valize, fără să pună în pericol spaţiul rezervat călătorilor. Trebuie menţionat că 500L oferă cel mai mare spaţiu interior din segmentul său, pasagerii având la dispoziţie un volum total de 3,17 metri cubi.
Noul model este lider în categoria lui în ceea ce priveşte raportul dintre dimensiunile externe – 415 cm lungime, 178 cm lăţime, 166 cm înălţime şi ampatamentul de 261 cm – şi spaţiul interior, alcătuit atât din compartimentul pentru pasageri cât şi cel pentru bagaje, cu o capacitate de aproximativ 400 litri, suficient pentru cinci valize. Scaunele din spate sunt ajustabile longitudinal şi pot fi strânse separat pentru a oferi un confort sporit pasagerilor. De asemenea, cu ajutorul funcţiei „Fold&Tumble” este posibilă strângerea completă a scaunelor din spate pentru a se obţine un compartiment plat unde se pot depozita diverse lucruri.
Fiat 500L pune la dispoziţia clienţilor săi peste 1.500 de configurări posibile ale spaţiului interior. Spre exemplu, pot fi transportate cu uşurinţă orice materiale care au până la 2,4 metri lungime prin strângerea scaunului pasagerului din faţă şi doar unul din cele aflate în spate. Totodată, există posibilitatea transformării în masă a scaunului din drepta pentru călătorii din spate.
Având în vedere dimensiunile exterioare, capacitatea lui de depozitare este cea mai bună din categoria sa. Fiat 500L dispune şi de sistemul Cargo Magic Space, ajustabil în trei nivele, care permite separarea obiectelor fragile de cele grele, a celor curate de cele murdare şi a celor ude de cele uscate.
Tehnologie altruistă
Litera „L” din denumirea maşinii simbolizează şi sentimentul de uşurinţă care îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi inovaţia care nu se sfârşeşte niciodată, dar este mereu în beneficiul omului.
Grupul Fiat a fost întotdeauna asociat cu maşinile inovatoare care oferă soluţii tehnologice sofisticate, folosite atât pentru a satisface nevoile concrete privind deplasările cotidiene, cât şi pentru a atrage atenţia celor din jur asupra siguranţei şi a problemelor mediului înconjurător.
Fiat 500L propune motoare foarte eficiente, caracterizate de nivelul redus al emisiilor de noxe şi CO2 şi de consumul redus de combustibil: două pe benzină (0,9 litri TwinAir cu 105 CP şi 1,4 litri cu 95 CP) şi două turboDiesel (1,6 litri MultiJet II cu 105 CP şi 1,3 litri MultiJet II cu 85 CP). Motorul Turbo TwinAir de 105 CP generează emisii de noxe de numai 112 g/km, un record pentru segmentul din care face parte. Acest multipremiat motor cu doi cilindri este atât de eficient în privinţa consumului de combustibil şi emisiilor de noxe graţie plasării sale joase şi includerii unui grup de turbosupraalimentare de înaltă performaţă.
Cele două motoare turbo de 105 CP, foarte evoluate din punct de vedere tehnologic, vin în întâmpinarea nevoilor unei clientele vaste, cu diferite înclinaţii, vârste şi utilizări zilnice ale autoturismelor. Mai exact, cei 105 CP dezvoltaţi de motorul de 1,6 litri MultiJet II poziţionează modelul Fiat 500L în centrul segmentului său datorită eficienţei, confortului, performanţei şi senzaţiei plăcute obţinute în timpul condusului. În schimb, cei 105 CP dezvoltaţi de motorul de 0,9 litri TwinAir sunt ideali pentru clienţii preocupaţi de reducerea consumului de combustibil şi a emisiilor de noxe în oraşe. Pe scurt, acest motor „responsabil” este apreciat în special în ţările unde dreptul de proprietate şi utilizarea maşinilor cu un nivel ridicat de poluare sunt restricţionate şi taxate sever.
Îmbinate cu o cutie de viteze manuală în şase trepte – C514 pentru cel de 0,9 litri TwinAir Turbo şi C635 pentru cel de 1,6 litri MultiJet II – cele două motoare ale autoturismului Fiat 500L susţin conceptul „cool şi capabil” şi sub capotă, ele fiind considerate inteligente pentru tehnologia implementată, personalitatea diferită pe care o împărtăşesc vehiculului şi costurile scăzute de rulare. În acelaşi timp, motoarele au emisii reduse de noxe, un consum mic de combustibil şi oferă avantaje reale clienţilor.
500L va fi şi mai prietenos cu mediul prin folosirea celui mai curat combustibil disponibil în prezent: metanul. Sistemul Natural Power, care funcţionează pe bază de benzină şi metan, va fi inclus şi la motorul Turbo TwinAir.
Litera „L” semnifică şi uşurinţa de a folosi tehnologiile instalate la bordul noii maşini. Spre exemplu, ecranul tactil de 5 inch al sistemului multimedia UConnect, mare pentru clasa din care face parte, îi permite utilizatorului să administreze wireless toate dispozitivele media din interiorul maşinii, cum ar fi radioul, telefonul mobil, Media Player-ul, iPod-ul sau smartphone-ul. În viitorul apropiat va fi montat şi un sistem de navigaţie. Acest sistem ilustrează perfect dorinţa Fiat de a-şi simplifica interfeţele pentru a fi accesate mai uşor şi mai repede.
Noul sistem UConnect le dă posibilitatea utilizatorilor să asculte postul preferat de radio prin intermediul smartphone-ului. El poate fi folosit şi pentru a iniţia apeluri telefonice şi a asculta SMS-urile primite fără a ridica mâinile de pe volan, mulţumită funcţiei de recunoaştere a vocii şi a butoanelor de control aflate pe volan. Cât de curând, prin integrarea unui smartphone, clienţii vor fi în contact cu prietenii de pe Facebook şi cei de pe Twitter şi vor fi puşi la curent cu ştiri despre trafic sau vreme.
De asemenea, este posibilă vizualizarea în tip real informaţiilor furnizate de noul software eco:Drive LIVE şi afişate pe ecranul de 5 inch. Programul este cea mai recentă versiune a aplicaţiei eco-friendly ce a fost dezvoltată de Fiat în 2009. În momentul de faţă există peste 80.000 de utilizatori ai aplicaţiei eco:Drive. Acest sistem poate analiza stilul de şofat prin intermediul datelor colectate de la maşină şi oferă sugestii personalizate cu scopul de a micşora consumul de combustibil şi emisiile de CO2 cu până la 16%. O dată cu apariţia modelului Fiat 500L eco:Drive devine LIVE, adică oferă detalii în timp real în legătură cu maniera de a conduce autoturismul, pentru a-şi atinge mai repede scopul de reducere a consumului de combustibil şi a emisiilor de CO2. Datele pot fi salvate după fiecare călătorie pe un stick de memorie USB sau pe un smartphone.
Dimensiune personalizată
Într-un final, litera „L” din numele automobilului exprimă o dimensiune contemporană, vastă, deschisă şi luminoasă. Aşa a fost gândit şi produs noul 500L, ca o casă frumoasă şi funcţională.
Designul a fost creat de membrii diviziei Centro Stile Fiat, care au avut ca sursă de inspiraţie conceptul cab forward, realizând o reinterpretare modernă a unei maşini produse pentru a obţine o bună vizibilitate externă şi o mare cantitate de lumină în interior. Noul 500L a fost prevăzut cu sticlă de jur împrejur pentru a asigura o vizibilitate cât mai mare şi a uşura toate manevrele din trafic. Plafonul din sticlă este cel mai mare din categoria sa – 1,5 metri pătraţi – şi îi „inundă” pe pasageri cu suficientă lumină. El este disponibil în două variante: electric şi Skydome.
Gama de culori pentru caroserie este şi ea foarte vastă, clienţii putând alege dintr-un total de 11 nuanţe. Sunt obţinute 333 de combinaţii posibile dacă sunt adăugate cele trei culori diferite de pe plafon, cele patru din interior (Pop, Pop Star, Easy şi Lounge) şi cele trei ale jantelor din aliaj.
Pentru prima oară în istorie, grupul Fiat, prin intermediul modelului Fiat 500L, oferă un nou sistem premium de sunet, dezvoltat în colaborare cu Beats Audio. Sistemul exploatează un algoritm de egalizare avansat şi generează un sunet curat şi de înaltă definiţie pe care fondatorii Beats Audio (artistul şi producătorul muzical Dr. Dre şi Jimmy Iovine, producător muzical şi director al companiei Interscope Geffen A&M Records) îl obţin în studiourile lor de înregistrări.

