Galerie foto
- Cel mai bun din clasa sa: autonomie cu cel puţin 30% mai mare decât cel mai apropiat competitor;
- Sprinten: accelerează de la 0 la 50 în doar 3,2 secunde;
- Vedeta expoziţiei: premiera mondială la Salonul Auto de la Paris pe 29 septembrie.
Opel Ampera-e va eradica cel mai mare dezavantaj al unui autovehicul electric – anxietatea în legătură cu autonomia. În conformitate cu Noul Ciclu European de Conducere (NEDC, standardul actual pentru compararea autonomiei diferitelor autovehicule), noul autovehicul electric de la Rüsselsheim poate trece de borna de 400 de kilometri cu o marjă considerabilă, fără reîncărcare (autonomie exclusiv în modul electric, conform NEDC, în km: >400; cifră provizorie). Această performanţă face din noul model electric compact de la Opel de departe cel mai bun din segmentul său.
Prin comparaţie, chiar şi când este echipat cu bateria mare de 33 kWh, disponibilă opţional, BMW i3 poate parcurge doar 300 de kilometri în NEDC (Noul Ciclu European de Conducere), Nissan Leaf reuşeşte să parcurgă 250 de kilometri, Renault Zoe 240 de kilometri şi VW e-Golf 190 de kilometri.
Cu o autonomie cu cel puţin 30% mai mare decât cel mai apropiat competitor, Opel Ampera-e revoluţionează electromobilitatea. Bineînţeles, autonomia maximă în condiţii de utilizare zilnică deviază de la valorile NEDC. În practică, factori precum caracteristicile drumului, condiţiile meteorologice, stilul de conducere sau influenţa suplimentară a încărcăturii influenţează autonomia. Totuşi, Ampera-e poate acoperi fără efort peste 300 de kilometri, chiar şi în condiţii medii de conducere zilnică. Nou-venitul în familia Opel va avea premiera mondială la Salonul Auto de la Paris (zilele dedicate publicului: 1 – 16 octombrie) în Hala 5-2 (standul 501).
„Cu Ampera-e vom lansa pe piaţă un autovehicul electric adecvat pentru utilizare zilnică. Acesta asigură o autonomie extinsă şi va fi oferit la un preţ corect începând cu anul următor. Autovehiculul nu reprezintă un lux eco, nici un gadget şi nici un al doilea autovehicul ecologic. Opel demonstrează că electromobilitatea poate fi accesibilă pentru un public mult mai larg, datorită celei mai inovatoare tehnologii – cu Ampera-e, Opel democratizează autovehiculul electric”, declară un CEO Opel entuziast, Dr. Karl‑Thomas Neumann.
Ampera-e nu impresionează doar prin autonomia sa remarcabilă. El oferă, de asemenea, spaţiu pentru până la cinci persoane şi un volum al portbagajului de 381 de litri, o valoare clar peste media autovehiculelor de lungime similară. Acest spaţiu generos este posibil datorită integrării inteligente a celor zece module ale bateriei. Întregul pachet este amplasat în partea inferioară a caroseriei şi este adaptat la contururile autovehiculului. Aceasta înseamnă că spaţiul nu este irosit. Bateria cu 288 de celule litiu-ion şi o capacitate de 60 kWh a fost dezvoltată în colaborare cu LG Chem.
Plăcerea de a conduce: mai întâi un sprint, apoi recuperarea energiei
Opel Ampera-e incită prin acceleraţia sa, care se ridică la nivelul autovehiculelor sport. Cuplul maxim de 360 Nm este cel responsabil pentru temperamentul electrizant al nou-venitului de la Opel. Pornirile de pe loc fără efort (precum cele de la semafor) şi accesul pe autostrăzi sunt două dintre principalele puncte forte ale Opel Ampera-e. Autovehiculul compact accelerează de la 0 la 50 km/h în 3,2 secunde, iar accelerarea medie de la 80 la 120 km/h, deosebit de importantă la depăşire, este realizată în 4,5 secunde (cifre preliminare). Viteza maximă este limitată electronic la 150 km/h, în beneficiul autonomiei totale. Performanţa motorului electric este echivalentă cu 150 kW/204 CP.
Dar Ampera-e are şi mai multe de oferit: modelul electric revoluţionar permite rularea normală şi aproape silenţioasă, fiind în acelaşi timp capabil să reîncarce bateria în timpul deplasării. Pentru aceasta, şoferul trebuie doar să evite să accelereze în modul de conducere normal „Drive”. Ampera-e recuperează automat la rularea din inerţie şi primeşte înapoi energia de la motorul electric ce îndeplineşte şi rolul de generator. Efectul de frânare al motorului este sporit când şoferul trece în modul „Low”, crescând astfel şi nivelul de recuperare. În plus, şoferul poate trece la „Regen on Demand” (regenerare la cerere), pentru o recuperare maximă a energiei, cu ajutorul unei padele din spatele volanului. Cuplul motor este atât de ridicat în modurile „Low/Regen on Demand” încât pedala de frână nu mai trebuie apăsată pentru a reduce viteza până la o oprire completă în traficul normal. Ampera-e poate fi astfel controlat în siguranţă cu ajutorul pedalei de acceleraţie (conducere cu o pedală). Evident, pedala de frână încă trebuie utilizată în caz de urgenţă. Modelele iniţiale de simulare a autovehiculului arată că şoferii pot creşte autonomia cu până la cinci procente comparativ cu modul „Drive” atunci când utilizează conducerea cu o pedală cu recuperare completă în traficul urban aglomerat.
Complet conectat: cu Opel OnStar şi integrarea smartphone-ului
Conectivitatea digitală remarcabilă face parte integrantă dintr-un concept sustenabil. Ampera-e are la bord atât sistemul de infotainment IntelliLink de ultimă generaţie, cât şi Opel OnStar – ssistentul premiat de conectivitate şi mobilitate oferă un hotspot Wi-Fi (în funcţie de piaţă) puternic pentru până la şapte dispozitive. Sistemele IntelliLink compatibile cu Apple CarPlay şi Android Auto aduc la bordul Ampera-e universul smartphone-urilor, asigurându-le astfel pasagerilor acces complet la muzica preferată sau posibilitatea de a viziona filme.

