Galerie foto
Oricît am încercat n‑am reuşit să merg şi pe timp de noapte. Aş fi vrut să văd şi farurile în acţiune, dar deşi am tras de timp n‑am avut nici un spor. În sport, tragerile repetate de timp se pedepsesc, dar să nu credeţi c‑am făcut trimitere la acest domeniu doar pentru a sublinia trăsăturile sportive ale maşinii. Nu, dar şi acum îmi pare rău că nu m‑am folosit deloc de faruri. Trebuia să fie parcă şi o altă părere de rău care s‑o însoţească pe aceea că două zile în compania lui RX 450h trec parcă la foc automat
O văzusesm, o admirasem, dar n-o condusesem…
Cei mai mulţi dintre constructori ne pun la dispoziţie kit‑uri de presă atunci cînd lansează un nou model. De regulă, documentul de prezentare începe cu un soi de rezumat şi abia apoi se vorbeşte despre noua maşină cît mai detaliat cu putinţă. Fără să vreau a concura cu marii constructori v‑aş putea vorbi şi eu ore în şir despre Lexus RX 450h, dar vedeţi şi voi că revista s‑a subţiat, din păcate, aşa că voi apela şi eu la varianta scurtă. Şi‑apoi cam tot ce e frumos durează puţin, aşa cum mi s‑au părut şi mie cele două zile în care am mers cu RX 450h, maşină oferită de dealerul Toyota Iaşi.
Am făcut cunoştinţă cu ea seara. O mai văzusem, o mai admirasem, dar n‑o mai condusesem. De cum pui centura şi apeşi butonul care porneşte motorul realizezi că te afli într‑o maşină specială. Nu doar bordul luminat de parcă‑i navă spaţială contribuie la această senzaţie, ci mai ales faptul că volanul începe să vină spre tine, iar scaunul se apropie şi el de volan. Ambele revin acolo unde fuseseră folosite ultima oară şi se retrăseseră, parcă la odihnă, dar sigur pentru a face loc şoferului să iasă din maşină în condiţii cît mai confortabile. Am pornit sigur cu motorul electric şi în liniştea serii se auzea discret doar zgomotul de rulare. Atît.
Joystick pentru şofer şi pasager
Ce zgomot? Aveam senzaţia că mă aflam într-o şalupă, chiar într-un iaht mai mititel, dar cert era că părea că nu rulam pe asfalt. Numai că în noaptea aia n‑am dormit prea bine. Ca un copilaş care abia aşteaptă să se trezească pentru a se bucura de jucăria primită în dar cu cîteva ore înainte cam la fel s‑a petrecut şi cu mine. Mă gîndeam că aveam atîtea să descopăr încît nu‑mi prea mai ardea de somn. Am depăşit şi situaţia asta şi iată‑mă a doua zi dimineaţă la volanul lui RX 450h.
Decorul bej al interiorului este cald, primitor, pielea de calitate care îmbracă scaunele avînd şi ea o contribuţie în acest sens. Din mers te acomodezi cu mai toate comenzile, pentru că japonezii au plasat un joystick acolo unde la alte maşini se găseşte schimbătorul de viteze. Îl manevrezi cu multă uşurinţă, iar în faţa lui apeşi cu degetul arătător pe MENU şi ai acces la toate funcţiile. ENTER‑ul se află la îndemîna degetului mare, pe stînga pentru şofer, dar există unul similar şi pe dreapta, pentru pasager! Din trei butoane ai rezolvat totul, ai totul sub control. Există variantă şi fără butoane, adică prin comenzi vocale, care funcţionează şi ele din plin chiar dacă nu vorbeşti o engleză precum cea auzită în ecranizările BBC.
Nu te forţa s-o descoperi din prima!
Trebuie să recunosc că n‑am fost în stare să găsesc de unul singur priza de 12 V. Aflată în cotiera centrală, era mascată de tăviţa pentru CD‑uri sau pentru DVD‑uri, pentru că maşina asta ştie nu doar să primească DVD‑urile pentru sistemul de navigaţie, ci să vă ofere un film în condiţii deosebite de sunet, asigurat de Mark Levinson, şi chiar de imagine pe display‑ul suficient de mare. Dar niciodată în mers. Numai pe loc se poate vedea un film, deoarece şoferul n‑are voie sub nici o formă să fie distras de la condus. Uitaţi că n‑am remarcat dacă pot fi recepţionate şi posturi TV, dar nici nu puteam descoperi chiar totul din prima. De fapt, la aşa o maşină parcă nici nu se merită să te forţezi să afli despre ea cît mai multe într‑un timp record. O astfel de maşină cere timp pentru a se lăsa descoperită, pentru a‑ţi arăta tot ce poate şi pentru a te convinge că a meritat aşteptarea.
Scîrţîit de roţi de vuiau văile
De comportamentul dinamic al ei, însă, te convingi destul de repede. Dar şi legat de acest capitol ai mereu de descoperit cîte ceva. Mereu vei vrea să‑i împingi tot mai încolo limitele şi mereu să afli că parcă mai mult te‑ai depărta de ele decît te‑ai apropia. Deşi pare masivă, şi chiar este musculoasă, în trafic este cum nu se poate mai ageră. O ajută din plin şi motoarele, electric şi pe benzină, dar traseele pe care le desenează pe şosea sînt impecabile. Şi desenează cu atîta uşurinţă de parcă ar şti dinainte pe unde vreau s‑o duc. N‑aş spune că de fapt ea te‑ar ghida, dar parcă îţi transmite cînd e cazul s‑o laşi mai moale.
Să vă spun că direcţia este precisă sună tare banal, aşa încît nu mă hazardez deloc s‑o găsesc minunată. Răspunde la cea mai fină mişcare a volanului şi pune maşina pe traiectorie cu o acurateţe desăvîrşită. N‑am ocazia să întîlnesc prea des astfel de direcţii, lucru de care m‑am convins şi în cîteva serpentine. Stabilitatea nu putea fi aşa la înălţime fără ajutorul direcţiei, dar cert este că amîndouă m‑au convins că pot obţine un scîrţîit de roţi de mai mare dragul. Nu unul anemic, ci vuiau văile, nu alta. Şi m‑am convins, aşa cum ştiam de multă vreme, că SUV‑ul RX oferă un comportament admirabil on‑road, de referinţă în segmentul său, cu siguranţă deasupra multor limuzine. Dar să ştiţi că nici pe teren mai accidentat nu s‑a intimidat deloc. Chiar mă gîndeam că voi avea emoţii pe iarbă, pe pămînt destul de umed, prin hopuri şi praguri suficient de abrupte ca să te determine s‑o laşi baltă. Şi‑a văzut însă de treabă, ajutat de motoare şi de tracţiune.
Nu m-a depăşit nimeni, şi nici măcar nu-mi propusesem asta…
Şi, totuşi, probabil vă întrebaţi cînd vă spun cum merge maşina asta? Credeţi‑mă că într‑adevăr mi‑e greu să vorbesc despre asta în atît de puţine cuvinte la cîte mai am dreptul. Pot să vă spun doar că nu m‑a depăşit nimeni pe cîteva sute de kilometri cu tot cu precizarea că ştiţi că nu exagerez cu călcatul pedalei de acceleraţie. Eu am testat depăşiri pe tot felul de distanţe, pe toate le‑am efectuat în deplină siguranţă şi fără să‑mi deranjez cîtuşi de puţin partenerii de trafic. Dacă te potriveşti performanţelor maşinii, orice drum ar trebui să se transforme într‑o depăşire permanentă. Sincer să fiu, m‑aş cam fi potrivit eu măcar pentru vreun sfert de oră, dar cum nu eram singur în maşină a trebuit să mă mulţumesc doar cu atît. Am vrut să spun cu puţin, pentru că aşa mi s‑a părut după ce nici măcar noaptea n‑am prins‑o pentru a vedea cum luminează farurile. Am mai făcut eu opriri ca să trag de timp, dar n‑a fost chip s‑o strunesc mai tare decît era cazul. Nu te poate lăsa inima să chinuieşti o astfel de maşină, nu puteam merge doar cu motorul electric la drum întins. Aş fi obţinut probabil un consum şi mai bun, la mine a fost 9,1 la sută atît prin oraş, cît şi în regim extraurban, dar nici pe departe nu mă săturasem de desfătarea ce‑mi era oferită necondiţionat…