Urmatorul Lexus LS va deveni mai emotional

Autoplay · noiembrie 11, 2014 · Știri

Galerie foto

Alain Uyttenhoven, şeful diviziei europene a mărcii Lexus, a oferit o serie de noi detalii cu privire la viitoarea generaţie a modelului LS, programată să apară în 2016.

Într-un interviu acordat revistei britanice Autocar, Uyttenhoven a declarat că noul LS va rămâne vârful de gamă al companiei, însă va deveni „mai emoţional”, comentariu care duce cu gândul la faptul că ar putea beneficia de un design diferit comparativ cu al celorlalte produse. Oficialul Lexus a respins posibilitatea de a adopta o siluetă asemănătoare lui Porsche Panamera spunând totuşi că „nu ar fi bine pentru brand să aibă stilul unei păpuşi ruseşti”.

Până la debutului noului LS, Lexus lucrează la următorul model RX despre care se ştie că va fi lansat în 2015 şi va fi de dimensiuni mai mari faţă de vehiculul actual, însă va dispune tot de cinci locuri. Compania japoneză se gândeşte şi la un crossover poziţionat sub NX, pentru a concura cu Mercedes-Benz GLA.