Volkswagen lucreaza la un crossover inclus in familia Golf?

Autoplay · noiembrie 11, 2014 · Știri

Galerie foto

Potrivit unor informaţii recente, grupul german Volkswagen construieşte un nou crossover care va face parte din gama Golf.

Detaliile sunt puţine la număr deocamdată dar publicaţia Car Magazine susţine că modelul se va baza pe următoarea generaţie Golf şi va fi mult mai capabil decât versiunea CrossGolf. Se presupune că automobilul va fi oferit cu două ampatamente diferite – unul standard pentru Europa şi celălalt extins, pentru China şi SUA.

Vehiculul ar urma să semene cu un hatchback în cinci uşi din dorinţa de a stabili o distanţă clară între el şi Tiguan. În plus, va avea garda la sol ridicată, jante de mari dimensiuni acoperite cu avelope pentru off-road, diferenţial blocabil şi sistem de tracţiune integrală 4MOTION.