_resize_1329203618_200.jpg)
Galerie foto
Opel Hydrogen4 e o maşina demnă de filmul ‘Înapoi în viitor‘. E cât se poate de ‘normală’ în utilizare, dar ascunde tehnologii pe care nu ştiu dacă le vom putea vedea vreodată răspândite la scară largă, aşa cum este motorul pe benzină în zilele noastre.
Niciun zgomot, nicio vibraţie
Cu toţii am auzit de maşinile pe hidrogen… De cât sunt de scumpe şi de faptul că buteliile în care este stocat hidrogenul sunt mult mai periculoase decât instalaţiile de GPL. Dar ce te faci când ai ocazia să conduci aşa ceva? Eu accept!
Dintr-un accident fericit, la Salonul Auto de la Geneva dau peste un tip plictisit de la Opel care stă lângă un Hydrogen4, într-un cort, în parcare. Maşina nu mai prezintă mare interes pentru presă pentru că e din 2009 şi mulţi au apucat deja să o conducă. În plus, cu toţii sunt fascinaţi de maşinile electrice anul ăsta. Ce vorbesc… şi eu am fost la fel, după cum ai putut citi deja în numărul anterior al Autoplay şi pe 0-100.ro. Îl întreb pe tipul plictisit ce trebuie să fac ca să pot conduce maşina şi îmi spune că „nimic”. Semnez o foaie tipică de test-drive şi gata.
Mă urc şi reglez scaunul, volanul şi oglinzile şi ascult cu atenţie ce-mi spune Hans, un domn neamţ, respectabil, la vreo 50 de ani. Hydrogen4 e un fel de crossover de dimensiunile lui Nissan Qashqai şi multe comenzi sunt la fel ca în alte maşini Opel. Hans îmi zice, de pe bancheta din spate, că trebuie să mă port cu acest Hydrogen4 ca şi cu o maşină normală. Bag cheia în contact şi dau să pornesc. Pentru un moment se aude ceva sofisticat pe sub maşină. E o combinaţie dintre un suflu ascuţit-discret şi pornirea unui motor electric. Totul durează mai puţin de jumătate de secundă. În următoarea clipă maşina e gata de plecare. N-am de unde să ştiu asta, dar mă asigură din spate Hans. Îmi spune că în stânga indicatorului pentru viteză se află un martor cu o maşinuţă verde şi o săgeată cu două capete. E martorul care-ţi spune că maşina e în regulă şi că poţi începe deplasarea. În rest nu se aude nimic şi nu se simte nicio vibraţie.
Mai scumpă ca un Ferrari
Cutia de viteze are o singură treaptă şi deci promite o călătorie lină şi fără şuturi. De la prima apăsare pe acceleraţie bag seamă că va fi un deliciu maşina asta. La turaţii ridicate
şuieră ca un avion cu reacţie! E înspăimântător într-un fel, mai ales când mă gândesc că sub bancheta spate stau trei butelii, cu 4,2 kilograme de hidrogen în ele, la o presiune de 700 de bari! Senzaţia e şi mai ciudată la gândul că maşina în care tocmai am început să mă simt ca acasă e totuşi un prototip şi e mai scumpă decât un Ferrari. Cei de la Opel au totuşi încredere. M-au urcat la volan fără să le arăt vreun document în afară de
legitimaţia de presă. Şi ştiu pe deasupra ca sunt român… Ce mai încredere!
Teoretic pot să mă plimb cât vreau, dar mai am şi altele de făcut şi nu pot pierde vremea. Mi-aş dori să merg cât mă ţin cele 4,2 kilograme de hidrogen… adică circa 350 de kilometri… Pe autostradă am posibilitatea să apăs pentru prima dată pedala de acceleraţie la fund. Demarajul de la 0 la 100 de kilometri pe oră se realizează în 12 secunde, deci un timp modest. Cu toate acestea, cuplul de 320 Nm disponibil instant îţi dă impresia că maşina de două tone (!) se mişcă mult mai repede. Pentru senzaţia unică trebuie să-i mulţumesc sistemului de funcţionare al acestui automobil, care constă în combinarea oxigenului din aer cu hidrogenul din rezervor pentru a obţine electricitate. Curentul electric astfel obţinut alimentează motorul electric de bază al maşinii, care dezvoltă până la 126 CP.
În caz de nevoie, cum ar fi depăşirile, acesta este ajutat de un alt motor electric, mai mic, care scoate până la 47 CP şi e responsabil şi de recuperarea energiei la frânare (ca un dinam de bicicletă). Tot ce iese pe conducta de eşapament este apă, iar dacă opreşti motorul imediat după o mică forjă din spatele maşinii pufneşte un nor de aburi. Zici ca e fier de călcat.
100 kilometri cu un kilogram de hidrogen
Viteza maximă e de 160 km/h, dar n-apuc să ajung decât pe la 140. Ceea ce pare un turometru este de fapt un indicator pentru consumul de energie în kilowaţi, iar mai
jos de punctul 0 îţi arată cât de multă energie recuperezi la frânare. E frumos să vezi cum se joacă acel indicator în faţa ta. Face experienţa mai dinamică. La fel de interesant este şi CD-Player-ul Pioneer care îţi arată cum funcţionează sistemele maşinii. Tot timpul m-am întrebat de ce e aşa de scumpă şi aparent imposibil de fabricat la scară largă o
astfel de maşină. Hans îmi mărturiseşte că un kilogram de hidrogen costă 8 euro. Ei îl iau de la un institut chimic. Nu mi se pare chiar mult, având în vedere că poţi parcurge circa 100 kilometri cu acel kilogram. Dacă faci comparaţia cu motorina sau benzina îţi dai seama însă că preţul este totuşi un pic cam mare, la care se adaugă şi preţul ridicat al automobilului. Chiar şi produse în scară largă, maşinile pe hidrogen n-ar putea fi mai ieftine decât automobilele din showroom-urile vremurilor noastre. Mai e un aspect… Hidrogenul nu e taxat ca restul combustibililor, deci preţul lui ar putea creşte brusc dacă Guvernul X ar decide să-l accizeze. Se mai adaugă şi problema staţiilor de încărcare şi a transportului. O cisternă cu benzină răsturnată pe marginea drumului e chiar inofensivă pe lângă dezastrul pe care l-ar putea produce una cu hidrogen. Oricum, buteliile de pe maşină sunt foarte groase şi sunt construite să reziste la accidente din care nimeni n-ar putea scăpa cu viaţă. Dacă maşina pe hidrogen va deveni realitate peste ani, pot să te asigur că nu ştirbeşte cu nimic plăcerea condusului şi chiar sună mai frumos. Eu unul abia o aştept în showroom-uri!