Nu prea suna a campanie electorala – Winterkorn afirma ca va fi dificil pentru VW sa depaseasca Toyota

Autoplay · decembrie 25, 2011 · features

Galerie foto

Martin Winterkorn, CEO Volkswagen AG, a afirmat că ţinta Grupului de a depăşi Toyota Motor Corp. ca număr de unităţi vândute la nivel global până în 2018 va fi una dificilă, dar este responsabilitatea sa să asigure continuitatea necesară atingerii acestui target.

„Conştientizăm nivelul de ambiţie al planurilor noastre”, a afirmat Winterkorn într-un interviu în săptămânalul german Der Spiegel. Acesta a afirmat că VW se confruntă momentan cu o provocare mult mai mare, în condiţiile în care doreşte să integreze Porsche AG şi să îşi extindă cooperarea cu Suzuki Motor Corp., în cadrul căreia Volkswagen deţine o cotă de peste 20%. „Toate acestea nu se vor întâmpla automat”, a afirmat Winterkorn, adăugând că ar dori să îşi extindă contractul de CEO Volkswagen după ce acesta va expira anul viitor, pentru a asigura continuitate în leadership. A afirmat că este mulţumit de rolul său „şi nu ar avea nici o obiecţie în cazul în care consiliul de administraţie va decide să îi prelungească contractul”.

În paralel, săptămânalul german Focus susţine că Volkswagen plănuieşte să îi extindă contractul lui Winterkorn până în 2015. Citând surse din cadrul consiliului de administraţie, publicaţia se aşteaptă ca noul contract să fie perfectat fie în noiembrie, fie în luna februarie a anului viitor.

Winterkorn a preluat funcţia de CEO al Volkswagen în 2007 de la Bernd Pischetsrieder. Până atunci, Winterkorn deţinuse funcţia de CEO al AUDI.

În august, şeful departamentului de lucru al VW, Vernd Osterloch, a afirmat că consiliul de administraţie doreşte să îi prelungească contractul lui Martin Winterkorn. „Şeful nostru executiv a adus un progres în cadrul companiei din toate punctele de vedere”, le-ar fi spus acesta angajaţilor prezenţi la sediul constructorului din Wolfsburg. Osterloch este numărul 2 în consiliul de administraţie.

În general, contractele de CEO în Germania se încheie pe o perioadă de cinci ani, iar decizia privind prelungirea contractului este luată de obicei cu un an înainte de încheierea acestuia.