Consumer Reports 2010 – Honda si Toyota domina, GM face progrese

Autoplay · decembrie 25, 2011 · dosare

Galerie foto

General Motors a făcut progrese semnificative, cu toate că Honda şi Toyota continuă să domine studiul anual de fiabilitate Consumer Reports. 83% dintre modelele Chevrolet, principalul brand General Motors, au obţinut un punctaj mediu sau peste medie în studiul de fiabilitate, faţă de numai 50% anul trecut.

În timp ce unele mărci GM au fost printre cele mai puţin fiabile brand-uri în anii trecuţi, acestea s-au clasat acum deasupra unor competitori europeni de renume, cum ar fi Audi, BMW şi Mercedes-Benz. Doi factori au ajutat la progresul brand-urilor GM. Mai întâi, noile modele lansate de General Motors, printre care Chevrolet Camaro şi Equinox, Buick LaCrosse V6 şi Cadillac SRX, care au dovedit o fiabilitate foarte bună de la lansare. Dincolo de asta, GM a renunţat la multe modele cu o fiabilitate sub medie atunci când a desfiinţat Pontiac, Saturn şi Hummer. Chiar şi modele mai vechi, precum Chevrolet Avalanche, Corvette şi Suburban au reuşit rezultate medii.

Ca şi companie, GM rămâne departe de fruntea clasamentului când vine vorba de fiabilitate – constructorii auto asiatici, mai ales Honda şi Toyota, continuă să domine această competiţie. Dintre brand-urile autohtone studiului, Ford continuă să construiască cele mai fiabile vehicule, urmat de GM şi Chrysler.

Totuşi GM a progresat cel mai mult în acest studiu de fiabilitate. Dintre mărcile GM (Buick, Cadillac, Chevrolet şi GMC), 69% au obţinut un rezultat mediu sau peste medie. Cadillac a înregistrat cel mai mare progres, fiind clasat cu şapte locuri mai sus decât anul trecut. Chevrolet a înregistrat de asemenea performanţe remarcabile: 83% dintre modelele sale au înregistrat un punctaj mediu sau peste medie, faţă de numai 50% anul trecut.

În noul sondaj, 1,3 milioane vehicule, 90% dintre modelele Ford, incluzând divizia Lincoln, au înregistrat cel puţin un nivel mediu de fiabilitate. Ca şi brand, Ford este mai bine clasat acum decât Mazda şi Nissan şi imediat în spatele Lexus. Renaşterea calităţii a fost condusă de Fusion, un design care a dat dovadă de multă fiabilitate de la debutul de acum cinci ani. Maşinile Ford au obţinut rezultate bune pentru fiabilitate în două categorii: maşini de familie (Fusion Hybrid) şi SUV-uri mari (Ford Flex EcoBoost).

„General Motors şi Ford au abordat căi diferite în îmbunătăţirea fiabilităţii”, a afirmat David Champion, senior director al Consumer Reports Test Center. „Unele dintre modelele revizuite ale GM au înregistrat rezultate pozitive. De asemenea, compania a renunţat la multe dintre modelele cu rezultate sub medie. Ford a pus accentul pe calibrarea platformelor existente şi limitarea numărului de modele noi lansate”.

Chrysler Corporation nu a avut acelaşi succes ca şi ceilalţi constructori din Detroit. Chrysler, Dodge şi Jeep au în alcătuire multe modele învechite. Douăsprezece din douăzeci de modele Chrysler s-au clasat sub medie în studiul de fiabilitate. Niciunul dintre modelele Chrylser nu reuşeşte un rezultat peste medie. După achiziţionarea de către Fiat, multe modele Chrysler urmează să fie fie înlocuite, fie revizuite în viitorul apropiat.

Asia domină în continuare

În ciuda recall-urilor recente legate de siguranţă, modelele Toyota, inclusiv Scion şi Lexus, au rămas printre cele mai fiabile şi au obţinut rezultate de top în cinci categorii de vehicule: clasa mică (Yaris), SUV-uri medii (FJ Cruiser), SUV-uri de lux (Lexus LX), minivanuri (Sienna) şi pick-up-truck-uri (Tundra). Numai Lexus GS AWD şi Lexus IS 250 au obţinut rezultate sub medie. Noul Toyota Prius a fost tras în jos de problemele la sistemul ABS şi a obţinut un rezultat mediu.

Honda şi Acura sunt printre cele patru brand-uri de top, alături de Porsche şi Scion, modelele lor conducând cinci categorii de vehicule – clasa mare (Acura TL), maşini de lux (Acura RL), SUV-uri compacte (CR-V), SUV-uri compacte de nişă (Acura RDX) şi pick-up-uri compacte (Ridgeline). Problemele cu frânele spate au penalizat Honda Accord şi Acura TSX, care au obţinut un punctaj mediu.

Hyundai şi Kia au continuat seria rezultatelor bune, un singur model, Kia Sedona, obţinând un punctaj sub medie. Toate cele şase modele noi pentru 2010 (Hyundai Genesis Coupe, Sonata şi Tucson, Kia Forte, Sorento şi Soul) au obţinut un punctaj de fiabilitate mediu sau peste medie.

Principalele modele Nissan au obţinut rezultate bune. Altima, Maxima, Murano şi Pathifinder au obţinut rezultate medii sau peste medie. Modelul Titan şi-a îmbunătăţit performanţele în ultimii doi ani, însă anul acesta scade din nou sub medie. Nissan Cube a obţinut de asemenea un rezultat sub medie, la prima apariţie în studiul Consumer Reports. Modelele Infiniti au obţinut rezultate medii sau peste medie.

Subaru a reuşit un rezultat general bun, cu două victorii de categorie prin Legacy şi Forester. Pe de altă parte, WRX a fost singurul model clasat sub medie.

Drumul denivelat al Europei

Deşi fiabilitatea vehiculelor europene părea să fie într-o perioadă de progres, elanul pare să se fi încheiat. Toate modelele Porsche şi Volvo au obţinut rezultate medii sau peste medie. Dar Audi, BMW şi Mercedes-Benz sunt printre cei mai slabi constructori din punctul de vedere al fiabilităţii.

BMW a avut un an slab, cinci dintre cele 11 modele ale sale obţinând rezultate sub medie. În timp ce BMW M3 a fost primul în categoria sport, Seriile 1,3 şi 5 echipate cu motorul turbo de 3 litri au avut probleme legate de sistemul de alimentare.

Şase dintre cele 13 modele Mercedes-Benz s-au situat sub medie. Totuşi, E350 s-a situat peste medie, un start promiţător. E-Klasse Coupe, însă, a rămas la subsolul clasamentului.

Aproape trei sferturi dintre modelele Audi au obţinut rezultate sub medie. A6 cu noul V6 de 3 litri supraalimentat a obţinut, la egalitate cu Jaguar XF, cel mai slab rezultat. Volkswagen a avut rezultate mai bune, prin Golf, în timp ce Jetta a avut rezultate medii sau peste medie.

Porsche Boxster a obţinut cel mai bun punctaj în studiul de fiabilitate Consumer Reports, în timp ce Audi A6 3,0 T şi Jaguar XF au înregistrat cele mai slabe rezultate.