Galerie foto
Bonus, ce decizii gresite ia FIA
Pirelli a semnat un contract pe 3 ani cu FIA, prin care va aproviziona cu pneuri echipele din Formula 1 în următoarele trei sezoane.
Nimic de obiectat până aici. În schimb, poate îţi aminteşti de manevra genială a lui Schumacher din Marele Premiu al Statului Monaco, când l-a depăşit pe Alonso în ultimul tur, imediat după ieşirea safety-car-ului. Atunci Schumacher a fost penalizat, pe motiv că un articol din regulament ar interzice depăşirea în ultimul tur, chiar şi după ieşirea safety-car-ului. Iar acum, FIA a ţinut să condamne şi mai clar această manevră. Ce ar fi trebuit să facă, e să o legalizeze.
Ultimul tur de calificare a lui Lewis Hamilton în Marele Premiu al Canadei a fost de asemenea subiectul unor controverse, când britanicul a scos pole-positionul cu ultimele picături de combustibil, după care a oprit maşina pe pistă în turul de „onoare”. Din fericire, asta e permis în continuare. Dar s-a reintrodus o veche regulă, care presupune îndeplinirea unui timp maxim de 107% din timpul de pole-position în fiecare tur din calificări. Cei care nu reuşesc acest lucru, nu au dreptul să participe la cursa de duminică. După cum am văzut, Hamilton nu poate să împingă maşina atât de repede.
Pentru anul viitor, F-Duct a fost interzis – sincer, prea arată ca o improvizaţie ieftină – , în timp ce KERS va fi utilizat din nou, ceea ce e interesant. Mă intrigă, în schimb, aşa-numita „aripă de proximitate”.
Din câte înţeleg din explicaţiile directorului de inginerie al McLaren, Paddy Lowe, noua găselniţă te ajută să depăşeşti maşina din faţă dacă eşti în spatele ei undeva la un interval de mai puţin de o secundă. Nu mi se pare corect. Dacă eşti la o secundă în spatele celui din faţă, înseamnă că eşti lent. Nu meriţi să depăşeşti.

