Galerie foto
Europa a fost clădită cu aurul adus din colonii. Japonia s-a ridicat pe o reţea de fibră optică. Dar prosperitatea Statelor Unite a fost întotdeauna catalizată de evoluţia Detroitului. Nicăieri în lume nu există o relaţie atât de specială între societate şi automobil. Industria auto a plătit locuinţe, şcoli şi locuri de muncă; şi-a lăsat amprenta în cinematografie şi literatură şi a servit atât pentru ONU, cât şi pentru unchiul Sam.
North American International Auto Show ar trebui să fie o sărbătoare a Motown-ului, însă începem deocamdată cu AUDI. Din orice unghi ai privi noul A6, arată solid şi sobru ca garderoba Angelei Merkel. Exceptând, bineînţeles, farurile cu LED-uri, care ar putea fi la fel de bine pierce-uri în urechea lui Ronaldo. În anii ’90, „business” poate însemna prestigiu într-o carcasă discretă, dar acum ştim că „business” înseamnă de fapt Blackberry. Şi exact asta oferă AUDI.
Buick Verano, pe de altă parte, este copia unei maşini care m-a lăsat întotdeauna rece. Un Opel Astra pentru piaţa americană are toate şansele să atingă 0 absolut.
Mi-aş dori ca BMW Seria 6 Convertible să aibă o listă de opţionale. Alta decât cea din fabrică. Mă gândeam mai degrabă la un Zenith clasic cu film de 35 mm. La fel cum Seria 1 M Coupe ar trebui să vină la pachet cu un abonament pe tot anul la Nurburgring. Sau un voucher de 1.350 euro pe Nordschleife.
Ai văzut comunicatul de presă Cadillac? Spune că CTS-V Coupe SCAA e la fel de rapid ca oricare dintre rivalii săi europeni. La jumătate de preţ. Şi e la fel de manevrabil. Atât timp cât mergi la stânga… Dă vina pe conflictul dintre civilizaţii. Cu toate că, realist vorbind, problema e sistemul metric. De fiecare dată când un design european trece Atlanticul, trebuie înlocuite suporturile de pahare în aşa fel încât să fie compatibile cu dozele americane. Crede-mă, e singura diferenţă dintre Chevrolet Aveo şi Chevrolet Sonic.
Aş vrea să vorbesc şi despre vechiul Chrysler 300C, o maşină cu multe păcate. Avea tot entuziasmul sportiv al unei persoane care a trecut printr-o operaţie de bypass, se manevra ca un lighean cu apă şi era la fel de rafinat ca o cină fără tacâmuri. Dar aşa greoi şi înzorzonat cu crom, butoane şi mătănii, arăta ca patronul mafiei italiene din New York. Nu m-aş mira să fi fost proiectat de Mario Puzo şi construit de Francis Ford Coppola, iar asta e ceva de bine. Noul 300, în schimb? Încearcă să joace jocul şi cu siguranţă moşteneşte defectele, dar în schimb nu îmi inspiră nici carismă şi nici credibilitate. Pare mai degrabă dispus să trădeze „famiglia” ca să-şi scape pielea. E Ray Liotta în Goodfellas.
Dar ghici ce? Ford C-MAX are acum spaţii de depozitare pentru Pepsi mare de la KFC. Iar Hyundai are nevoie de un dicţionar. Nu tot dicţionarul, doar paginile cu „R”. Şi dacă mă gândesc mai bine, doar cuvântul „risc”. Fiindcă au realizat câteva concepte remarcabile în ultimii ani, însă până acum refuză să treacă în producţia de serie un design mai îndrăzneţ.
Mercedes-Benz, pe de altă parte, abordează un tabu al entuziaştilor auto: supercar-ul electric. SLS E-Cell promite performanţe uluitoare, într-un stil discret.
Porsche; de când nu a mai fost Porsche prezent la Salonul Auto de la Detroit? Un an? Doi? Trei? Patru ani. Ei bine, cu siguranţă îşi face un comeback bombastic, cu supercar-ul 918 RSR.
Toyota a prezentat Prius V, un monovolum hibrid cu şapte locuri, precum şi un concept de maşină din clasa mică, dar tot din familia Prius.
În aparenţă, nu sunt prea multe de spus nici despre versiunea americană a Passat-ului european. Designul pare searbăd, însă atenţia pentru detalii practice surprinde. Unul dintre punctele-cheie ale fazei de proiectare a fost ca marginea inferioară a geamului maşinii să fie la nivelul standard al ferestrei de servire în fast-food-urile cu drive-through. Ce părere ai de asta? Dacă sună implauzibil, e din cauză că am inventat-o eu.
Dacă îţi spun, totuşi, că am ajuns la capătul Salonului Auto de la Detroit, să ştii că e pe bune. Frugal, într-adevăr. Dar în momentul de faţă, America nu îşi mai permite acte de filantropie.