Kia Ceed facelift – imagini oficiale

Autoplay · august 11, 2009 · Știri

Galerie foto

Ti se pare corect?

În fiecare dimineaţă te trezeşti la aceeaşi oră, iei acelaşi mic-dejun, ai un servici decent, o după-amiază plictisitoare şi niciodată nu stai mai târziu de 23:00. Eşti mulţumit că viaţa ta nu funcţionează nici după ceasul solar al cerşetorului şi nici după doza zilnică de adrenalină, spălând geamurile pe Burj Dubai, la 800 m altitudine. Eşti tipul corect, care n-ar atenta niciodată la sandwish-ul altuia şi care niciodată, la un fotbal cu prietenii, n-ar risca să scăpe vreo două la picioare. Recunoaşte… conduci o Kia.

La urma urmei, e de înţeles. 7 ani garanţie, preţ nici prea-prea, nici foarte foarte, performanţe destul cât să-ţi ajungă… Se justifică perfect.

Dacă te interesează, tocmai a apărut versiunea revizuită a lui cee’d. Un mic retuş estetic la exterior, cu blocuri optice faţă şi spate remodelate şi o grilă frontală nouă, câteva schimbări în layout-ul consolei centrale şi materiale un piculeţ mai upmarket, la interior.

Coreenii au schimbat puţin şi setup-ul suspensiei şi oferă pentru prima dată un sistem start/stop, asta în cazul în care optezi pentru versiunea ECO-dynamics. În plus, noul cee’d este cu 25 mm mai lung, ceea ce înseamnă că fie o să ai mai mult loc pentru picioare, fie o să ai mai mult loc pentru bagaje, fie pur şi simplu au îngroşat barele de protecţie.

Una peste alta… ţi se pare corect?