Galerie foto
Salonul Auto de la Londra si-a deschis astazi portile si nu putem deloc sa ne plangem, ba chiar ne putem bucura de prezenta unor concepte cat se poate de reusite. Unul dintre centrele de interes il constituie standul Honda, unde este expus prototipul urmatoarei generatii S2000.
Tema de design se axeaza pe liniile fluide, dinamice, care imbina avantajele unei forme aerodinamice cu impactul vizual pe care il produce aspectul sculptural al masinii.
Aceeasi fluiditate a formelor se regaseste si la interior, cu liniile care unesc cele doua portiere, incadrand panoul de instrumente. Bordul este asemanator celui de la Civic hatchback, pastrand in raza vizuala a soferului instrumentele esentiale condusului.
Pentru a evidentia caracterul sportiv al masinii, schimbatorul de viteze este plasat pe bord, in apropierea soferului, iar ca alternativa la acesta sunt disponibile padelele de pe volan. De asemenea, butonul de pornire al motorului este plasat pe schimbatorul de viteze, asa ca daca aveti imaginatie bogata puteti macar pentru cateva clipe sa traiti cu senzatia ca va aflati in cockpit-ul unui avion de vanatoare sau macar intr-un SLR McLaren.
Poate ca pentru cei care apreciaza aceasta masina pentru caracterul sportiv vestile nu sunt atat de bune, intrucat versiunea de strada a viitorului S2000 se pare ca va avea tractiune fata. In schimb, ecologistii pot fi multumiti, in condtiile in care urmatoarea generatie a roadsterului japonez va dispune si de o varianta de motorizare hibrida.

