Galerie foto
New York, oraşul care nu doarme niciodată. De la dughenele dubioase din Bronx, mocnind a răfuială între găşti rivale instigate pe ritmuri de hip-hop, la trăncănitul telefoanelor şi vocile strangulate de nelinişte ale brokerilor de pe Wall Street. De la jungla de beton, claxoane şi zgârie-nori a Manhattan-ului, la refugiul artificial al Central Park-ului. Un turn Babel al limbilor vorbite şi un caleidoscop de naţionalităţi. Un important centru economic, politic, social şi cultural, un pilon vital al lumii moderne.
Dar care e relaţia cu industria auto, în acest peisaj pestriţ? Salonul Auto de la New York ar trebui să zugrăvească un răspuns.
În anii ’50-’60, Cadillac era accesoriul esenţial, dacă nu chiar sinonimul stilului glamour. Era rampa de lansare către showbiz şi primul pas pe covorul roşu de la Ritz-Carlton. Dar vremurile acelea sunt demult apuse. Clienţii de azi nu mai sunt Elizabeth Taylor şi Elvis Presley, ci tot felul de industriaşi care regretă că n-au ajuns bogaţi înainte de a întemeia o familie. Le-ar surâde un Corvette, dar trebuie să cumpere un break cu 550 cai-putere. De asta Cadillac prezintă CTS-V Wagon.
Chevrolet aplică strategia „cu bani puţini, schimbări de ochii lumii”. Cruze RS se bate cu pumnul în piept, dar în afară de câteva modificări estetice rămâne la fel de sedentar, în timp ce Cruze Eco se laudă cu îmbunătăţiri aerodinamice impalpabile şi pneuri cu rezistenţă redusă la înaintare. Dacă un politician şi-ar trece pe lista de realizări faptul că în mandatul lui n-a fost secetă ar fi mai puţin penibil.
Să ne amintim puţin de 1986, când Hyundai păşea zgribulit de pe vapor pe Coasta de Est a Statelor Unite. Încet-încet, însă, şi-a câştigat o reputaţie, iar anul acesta a adus la New York limuzina Equus şi limuzinele mai mici Sonata Turbo şi Sonata Hybrid.
Nu contează, am găsit ceva mult mai interesant. Se cheamă Infiniti QX56, are la bază noua generaţie Nissan Patrol şi am înţeles că funcţionează cel mai bine în deşertul arab, unde poate face umbră pentru douăzeci de oameni deshidrataţi sub soarele torid al amiezii. Iar în fişa tehnică greutatea nu se măsoară în kilograme, ci în balene ucigaşe obeze gestante. Nu ştiu de ce, dar îmi place o maşină care sfidează sistemele de măsură internaţionale. În secret, sunt un camionagiu.
Kia prezintă a treia generaţie Optima. Nimeni nu vrea o maşină optimă. Vrei o maşină rapidă, o maşină luxoasă, o maşină sigură, o maşină frumoasă, o maşină spaţioasă, iar apoi alegi compromisul optim care se încadrează în buget. Vrea cineva o maşină sinceră când adevărul doare?
Sau vrea cineva un Lincoln MKZ Hybrid? Pentru că habar n-am ce-i ăla.
Mercedes-Benz e singurul constructor premium european care şi-a făcut drum peste Atlantic. E-Klasse T-Modell a ajuns cu întârziere, cică a avut nişte treabă de rezolvat la Frankfurt. R-Klasse s-a străduit să iasă în evidenţă cu un facelift, dar toţi treceau pe lângă el ca-n transă, hipnotizaţi de SLS AMG GT3. A, da, SLS AMG GT3. Bunici, părinţi cu copii de mână, toţi se îmbulzeau să-l vadă şi aveau 3 ani.
Mitsubishi ASX a trebuit şi el să-şi revizuiască agenda, după o escală la Geneva. Mai mult, în America se recomandă drept Outlander Sport. Da, asta o să-i păcălească.
Puţin mai încolo, uite-l şi pe Nissan Juke. Ştiu că arată neconvenţional. Să fie asta o problemă într-un oraş fără prejudecăţi? Atât timp cât nu poartă barbă şi turban, mă îndoiesc.
M-am oprit şi pe la Subaru, de dragul vremurilor bune. Aveau un Impreza WRX STI sedan, cu un eleron imens şi nuanţa aia de albastru. Dar când l-am întrebat unde sunt papucii aurii, n-a vrut să răspundă.
Suzuki Kizashi Sport e şi el acolo. Ar fi avut şanse să primească un V6, dar asta era înainte să se certe cu GM. Acum, poate se milostiveşte Volkswagen să-l ajute cu un Diesel.
Vorbind de Volkswagen, să ştii că noul Touareg a trecut şi el pe la New York. Chiar cu o versiune hibridă, fiindcă americanilor li se pare asta o chestie inteligentă.
Dar ce ştiu ei…